Adrian Mutu și-a făcut la Cluj weekendul trecut propriul meci de retragere. Fostul atacant s-a retras din activitate cu 77 de meciuri jucate și 35 de goluri înscrise pentru echipa națională. A evoluat în carieră la cluburi uriașe din străinătate, precum Inter, Chelsea, Juventus și Fiorentina.

„A fost o iubire fulgerătoare, de adolescenți”

Mereu în lumina reflectoarelor și extrem de curtat, Mutu n-a dus o viață liniștită pe plan personal. Iar în cartea sa autobiografică, Mutu povestește cele trei idile pe care le-a avut. Prima dintre ele cu Alexandra Dinu, la acel moment vedetă PRO TV. Adrian Mutu și Alexandra Dinu au fost căsătoriți între 2001 și 2003: „Ne-am întâlnit și a fost dragoste la prima vedere. Tineri, foarte tineri, eu 21, ea 19!”.

The Filming In Italy and The Italian Institute of Culture screening of „On The Milky Road”Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

„Abia plecasem în Italia, Alexandra rămânea în țară, era greu. Însă relația avansa, așa că am început să ne gândim la căsătorie și, după șase luni, am făcut acest pas. A fost o iubire fulgerătoare, de adolescenți, aș spune chiar de copii. Dacă mă uit înapoi, cred că la această vârstă, un bărbat nu e copt, mai are de mâncat mămăligă. Atenție, nu spun că cei care se căsătoresc de tineri nu au șanse să rămână împreună, dar la noi nu a funcționat! Fiecare avea jobul său, eram vedete, simțeam presiune peste tot pe unde mergeam. Relația nu a mers din cauza tinereții”, scrie fostul internațional. 

Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea
Recomandări
Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea

Am făcut rău familiei, unii au suferit din cauza mea. Am înțeles asta, știu unde pașii n-au urmat drumul potecii, tocmai de aceea nu vreau ca și alții să treacă prin ce am trecut eu. Am fost catalogat eronat, arătat cu degetul, dat exemplu la rubrica «Așa, nu!». Uneori, meritat, altă dată, nu!

Adrian Mutu

Ulterior, Alexandra Dinu, fiica fostului consul al României la Torino, a devenit actriță și vedetă TV în Italia, acolo unde locuiește în continuare și s-a recăsătorit. Recent, Alexandra a revenit pentru un sezon la PRO TV, când a fost jurată la „Românii au talent”.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.