În mod paradoxal, destinul a fost aproape să-i ”lege” împreună într-o poveste amuzantă, dar dureroasă pentru violoncelist, aceea când Naidin a plonjat de pe geamul vilei unde locuiește, speriat de un raid al mascaților. S-a întâmplat la câteva minute după ce Dan Bittman, care l-a vizitat, tocmai și-a luat la revedere.

Dacă ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au fost la un pas să le ”sărbătorească” prietenia în timp ce căutau posibili traficanți de droguri, artiștii au rămas într-o relație specială, dar și într-o competiție. Pe 16 octombrie, violoncelistul își va testa puterile în fața legendei pop-rock-ului. El va concerta în Sala Studio a Teatrului Național, de la orele 20.00, iar Holograf, trupa lui Dan Bittman, va fi tot acolo, la aceeași oră, dar în Sala Mare.

EXCLUSIV/ Adrian Naidin se încordează la Dan Bittman. Amândoi cântă la TNB, în aceeași zi, la aceeași oră, dar în săli diferite

FOTO:Bittman și Naidin, inaintea raidului mascaților

Adrian Naidin se încordează la Dan Bittman

“Publicul este pus într-o situație extrem de complexă. Va trebui să aleagă. Și orice alegere va fi dureroasă”, se amuză Naidin. ”Vom vedea, probabil, oameni fugind pe scări de la o sală la alta! Mă bucur enorm, pentru că am cântat de câteva ori cu Holograf, colaborarea cu ei a fost, pentru mine, împlinirea unui vis. Trebuia să cântăm împreună și de această dată, însă nu pot, pentru că am concertul meu. Faptul că vom cânta în aceeași seară este mai mult decât o provocare. Este o imensă bucurie”, spune violoncelistul, încă nerefăcut complet după accidentul petrecut în primăvara anului trecut, în urma căruia a avut politraumatisme, a fost operat și multă vreme spitalizat.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Spectacolul “Pân la rai” a fost prezentat cu casa închisă în ediții extraordinare găzduite de teatrele și filarmonicile din țară. Găzduit în ediție specială la Teatrul Național din București, spectacolul “Pân la rai” explorează teme vechi, valoroase și profunde, în cea mai pură cheie a jazz-ului european contemporan.

Cu nimic mai prejos, Holograf vine cu un proiect experimental, unplugged, într-un cadru atipic – scena Teatrului Național. Este vorba despre un proiect menit să apropie publicul de o trupă legendară și să prezinte o nouă latură, profundă și matură, a acesteia, anunță organizatorii. Biletele pentru fiecare dintre cele două evenimente au fost puse în vânzare. Dacă ambele echipe vor fi câștigătoare, vom afla pe 16 octombrie.

EXCLUSIV/ Adrian Naidin se încordează la Dan Bittman. Amândoi cântă la TNB, în aceeași zi, la aceeași oră, dar în săli diferite

CITESTE SI: Primul interviu cu Adrian Naidin, violoncelistul care a sărit pe geam de frica mascaților. S-a obișnuit să fie luat peste picior 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
FANATIK.RO
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI