E criză şi Christina Aguilera simte acest lucru pe plan profesional. Chiar dacă ultimul său clip, "Not Myself Tonight", a făcut senzaţie, se pare că artista a avut probleme cu vânzarea biletelor pentru turneul american pe care îl pregătea, acesta văzându-se nevoită să-şi amâne toate concertele.
Cum era de aşteptat, cântăreaţa invocă alte motive şi susţine că şi-a amânat turneul din cauza lipsei de timp şi de pregătire. Aguilera spune că a acordat prea mult timp promovării albumului "Bionic", care va fi lansat pe 4 iulie, şi din această cauză va schimba toate datele concertelor pe care trebuia să le susţină în această vară, în SUA.