Un român de 31 de ani și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Tezze sul Brenta, în provincia Vicenza, Italia. Bărbatul tocmai ieșea din localul unde participase la o nuntă alături de prieteni, când a fost lovit de o mașină.
Conform anchetei efectuate de carabinierii din Bassano, Zaharia, rezident în Villa del Conte (Padova), ar fi ieșit din Villa Pigalle în jurul orei 1 dimineața și ar fi traversat șoseaua în afara trecerii de pietoni.
În acel moment, un Peugeot condus de un tânăr de 24 de ani, care circula dinspre Bassano spre sud, l-a lovit violent. Impactul a fost fatal, iar medicii de la serviciul de urgență, sosiți la fața locului, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Potrivit relatării publicației italiene Corriere della sera, pe asfalt nu s-au găsit urme de frânare, iar investigațiile au indicat că victima a fost lovită de partea stângă a mașinii, ceea ce sugerează că se afla deja pe mijlocul carosabilului în momentul impactului.
Zgomotul accidentului a alertat prietenii care rămăseseră în interiorul localului. Când au ieșit, au fost martorii unei scene șocante: românul zăcea fără viață pe asfalt, iar șoferul, vizibil în stare de șoc, stătea nemișcat lângă vehicul.
Situația s-a tensionat rapid, unii dintre prietenii victimei încercând să-l agreseze pe șofer, înconjurându-l pe acesta, care a fost protejat de carabinierii ajunși între timp la fața locului pentru a efectua investigațiile necesare.
Procuratura din Vicenza a deschis un dosar penal pentru omor rutier, iar șoferul implicat este în prezent investigat.