Albumul de artă PHOENIX – Povestea fără cuvinte, semnat de Cristian Radu Nema, este nominalizat la Premiile Anului în Cultură 2025, pentru cel mai bun proiect de arte vizuale al anului. Lansarea albumului a avut loc în primăvara anului trecut, urmată de un concert extraordinar al trupei Phoenix, în prezența unor personalități importante din spațiul cultural românesc.
Cu acel prilej, cei prezenți au avut șansa să vadă expusă vesta iconică a lui Nicu Covaci, fondatorul și sufletul fenomenului Phoenix. Lansarea albumului a avut loc și în Brașov, la Rockstadt, în prezența lui Ovidiu Lipan Țăndărică, prilej cu care publicul a vizionat și filmul PHOENIX – Povestea, în regia lui Cristian Radu Nema.
Premiilor Anului în Cultură la Brașov este un demers care își propune să ofere recunoaștere publică celor mai valoroase evenimente, producții și inițiative cultural-artistice din perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025.
Tipărit sub egida Monitorul Oficial al României, albumul surprinde esența fenomenului cultural împletit cu decenii de istorie contemporană românească. Creat în colaborare cu Nicu Covaci, fondatorul trupei, albumul reflectă dorința acestuia de a spune povestea Phoenix doar prin imagini, printr-o călătorie vizuală care marchează cele mai importante momente ale formației care a redefinit muzica rock din România.
Creat de regizorul Cristian Radu Nema pe parcursul unei decade de interacțiuni cu membrii trupei, albumul conține 650 de imagini inedite din arhivele personale, cele mai multe publicate pentru prima dată.
Votul publicului poate fi realizat la linkul https://premiileinculturabrasov.fillout.com/2025
Albumul este disponibil într-o ediție limitată pe https://monitoruloficial.ro/produs/phoenix-povestea-fara-cuvinte/