Alimentele pe care ar trebui să le consumăm vara, pentru a ne ușura digestia. Sfaturile nutriționistului Mario Popescu | EXCLUSIV

Comentează
Exclusiv

Chiar dacă în ultimele zile, România a fost lovită și de fenomene meteorologice extreme, vara aceasta am avut unele zile caniculare, iar astfel de perioade urmează să mai fie.

Mario Popescu, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din România, care apare săptămânal în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”, difuzată de PRO TV, ne-a vorbit recent despre alimentele și băuturile pe care ar trebui să le consumăm vara, în special în perioadele caniculare.

Ce alimente recomandă Mario Popescu

Libertatea i-a luat un interviu lui Mario Popescu, după ce acesta a fost prezent la „Vorbește Lumea”, emisiune care tocmai ce a împlinit 10 ani.

„Vara, din cauza faptului că suntem expuși la căldură și la caniculă, acestea provoacă presiune pe organism, iar noi ar trebui să consumăm alimente care să ne ușureze procesul de digestie. Digestia este sistemul care consumă cele mai multe calorii, el ne consumă cel mai mult din energia pe care o avem, așa că dacă corpul nostru este deja solicitat din cauza căldurii, dacă noi consumăm alimente care ne îngreunează foarte mult digestia, automat că atunci vom avea un disconfort pe tot parcursul zilei, care ne va sabota în a ne atinge activitățile și obiectivele de zi cu zi.

De aceea ar trebui să introducem alimente care se digeră foarte ușor și aici includem salate cât mai multe, legume, fructe, de asemenea pește, carne slabă, piept de pui sau piept de curcan, să evităm cărnurile grase, să evităm brânzeturile grase, să evităm prăjelile și evident să înlocuim zahărul, pentru că el provoacă foarte multă presiune pe organism. În primul rând provoacă inflamație, iar inflamația este răspunzătoare de absolut toate problemele pe care le avem din punct de vedere al sănătății”, a spus Mario Popescu, în exclusivitate pentru Libertatea.

Întrebat dacă există anumite ore la care lumea ar trebui să mănânce, specialistul de la „Vorbește Lumea” a precizat că fiecare om ar trebui să aibă un program fix, în funcție de stilul său de viață.

„Ideea e că ar trebui să ne păstrăm un orar fix de luare a meselor, asta este extrem de important! În funcție de stilul de viață pe care îl avem. Dacă suntem, de exemplu, persoane matinale, ar trebui să începem să mâncăm micul dejun undeva la maximum o oră după ce ne-am trezit sau după ce avem activitate fizică. Și, aproximativ din trei în trei ore, să avem o masă principală sau o gustare. Spre exemplu, dacă prima masă o avem la ora 08.00, gustarea să o avem la ora 11.00, prânzul la ora 13.00, gustarea a 2-a la ora 17.00, iar cina să fie la ora 20.00. Să avem undeva la 3-4 ore pauză între mese sau gustări.

Dacă suntem persoane care nu suntem matinale, atunci ultima masă ar trebui să fie luată undeva cu 2-3 ore minimum înainte de somn. Spre exemplu, dacă suntem persoane care mergem la ora 18.00-19.00 la sală și terminăm după ora 20.00 antrenamentul li ne culcăm la ora 01.00, ar trebui să mâncăm ultima masa undeva la ora 21.00. Deci se schimbă cumva orarul de luare a mesei, în funcție de activitatea pe care o avem”, a adăugat nutriționistul de la PRO TV.

Care este cea mai importantă masă a zilei, potrivit nutriționistului

Mario Popescu a vorbit și despre cea mai importantă masă a zilei, care ar trebui să fie, fără doar și poate, micul-dejun. Și a precizat că după cină ar fi de preferat să facem o mică plimbare, deoarece acest lucru ajută la digestie.

„Cea mai importantă masă este, din punctul meu de vedere, micul-dejun. Ar trebui să alocăm a atenție sporită micului-dejun, adică ar trebui să consumăm alimente care să ne oferă energie pe termen, dar să nu ne crească brusc glicemia. Spre exemplu, ar trebui să consumăm proteine, ar trebui să consumăm grăsimi sănătoase și alimente cu indice glicemic scăzut. Fie consumăm ouă cu avocado sau cu salată de crudități… Putem să consumăm și o felie de pâine, dar să fie 100% integrală, sau putem consuma un iaurt. Iaurt proteic cu nuci, cu semințe sau cu fructe de pădure, acestea sunt genul de exemple de mic-dejun care ne ajută să ne păstrăm energia constantă și nu ne încarcă foarte mult.

Dar evident că fiecare masă este importantă atâta timp cât asociem alimentele așa cum trebuie. Și seara, cina este o masă extrem de importantă, pentru că ar trebui să fie o masă ușoară, cu o sursă eventual de proteină din carne de pește sau carne albă, lângă care servim fie salată de crudități, pentru că este sezonul, sau legume la cuptor sau la grătar.

Două-trei ore ar trebui să avem minimum până la somn. Depinde și ce consumăm. Dacă avem mese slabe, ar trebui să ne ducem la somn la 2-3 ore după ce am mâncat, pentru că și peștele, de exemplu, are timp de digestie mai scăzut. Dar dacă avem mese încărcate, ar trebui pauza să fie undeva până la patru ore.

De exemplu, dacă consumăm carne roșie, dacă o să fie și cu o sursă de carbohidrați, ar trebui să fie pauza mai mare. Dar ca și sfat, mai ales acum că este ziua lungă, după fiecare masă înainte de culcare ar trebui să facem o plimbare de 20-30-40 de minute, cum ne permite timpul. Acesta este un truc prin care putem să ne optimizăm digestia și astfel să ne pregătim organismul pentru un somn odihnitor”, a încheiat Mario Popescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
14:19
Euro și dolarul american, în scădere în raport cu leul. Cursul BNR, vineri, 9 octombrie 2026
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături?
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...