Din câte se pare, vedeta nu părăsește postul Antena 1, ci doar rubrica Meteo, urmând să realizeze diferite reportaje speciale și să meargă la unul dintre marile premii de Formula 1 din acest an.

„Dragilor, astăzi mă despart de rubrica Meteo. Vă mulțumesc că m-ați urmărit și că ați făcut parte din această călătorie. Promit să revin cu reportaje speciale și, în curând, voi fi alături de voi de la Formula 1, pentru a trăi împreună emoțiile competiției. Până atunci, să fiți și să faceți bine! Ne revedem curând”, a scris Ana Maria Gheorghe pe pagina ei de Facebook.

Ana Maria GheorgheIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Potrivit jurnaliștilor de la Pagina de Media, Ana Maria Gheorghe va fi corespondent din Portugalia și le va aduce de acolo românilor din țară reportaje și campanii.

Vedeta a ajuns la rubrica Meteo de la Antena 1 în vara anului 2023, după ce Ramona Păuleanu a părăsit televiziunea. Ana Maria Gheorghe mai prezentase Meteo la Observator și în urmă cu mai mulți ani, între 2011 și 2015.

„În ultima mea intervenție din platoul Observator am abordat un subiect drag sufletului meu: fericirea. Vă las aici concluzia unui studiu care a început în 1938 și încă este în desfășurare. Pe voi, ce vă face cu adevărat fericiți?”, a mai scris Ana Maria Gheorghe pe Facebook, după ce a părăsit rubrica Meteo din cadrul Observatorului de la Antena 1.

Înainte de a ajunge la Antena 1, Ana Maria Gheorghe a lucrat la Acasă TV și la PRO TV, acolo unde a făcut parte din diferite proiecte, printre care „De 3x femeie”, „Bune și Nebune”, „La Servici”, „La Bloc” și „Inimă de țigan”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.