Pe scena festivalului, Anda a oferit un show întocmai ca cel de la Londra, cu trei piese în care a cântat live şi a dansat energic alături de trupa ei, în faţa a peste 30.000 de oameni.
Anda şi-a făcut, mai întâi, o apariţie excentrică pe covorul rosu. A purtat o costumaţie foarte colorată, inspirată din ultimul show Victoria’s Secret. Solista a purtat un body verde aprins, îmbogăţit cu petale din mătase de un albastru electric, vestimentaţie ce a fost comparată cu cea a celebrei Katy Perry.
Pe scenă, însă, Anda a renunţat la hainele excentrice şi a adoptat un look glamour, în stilul Beyonce: colanţi, bluză cu paiete aurii, epoleţi supradimensionaţi şi un decolteu generos care a atras toate privirile din public.
Cântăreaţa a purtat o pereche de pantofi cu talpă argintie, în serie limitată, special creaţi pentru scenă, de un designer englez, care au costat nu mai puţin de 1500 de euro.
Anda Adam, mai tare decât Inna! Află de ce!
Anda Adam s-a dezlănţuit pe scenă alături de dansatorii săi profesionişti oferind unul din cele mai bune show-uri ale serii. După prestaţia energică, Anda a fost recompensată cu trofeul „Girls Top Hit” pentru piesa „Show me”.
În aceeaşi categorie au mai fost nominalizate Inna („Sun is up”), Corina („No Sleeping”), Andra („Something New”) şi Xonia („Hold On”).
Foto: bacau.net

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.