Andreea Bălan pare să fie extrem de îndrăgostită și vrea ca toată lumea să știe acest lucru. Cântăreața a petrecut o lună de vis în vacanță, iar în ultimele două săptămâni a stat doar împreună cu iubitul ei, actorul George Burcea.
Cântăreața s-a plimbat între Bangkok și plajele de lux ale Thailandei, a făcut plajă în Singapore, la piscina unui hotel de lux, a vizitat templele din Cambodgia și a vrut să vadă cum e în Kuala Lumpur. Totul într-o vacanță de o lună. În ultimele două săptămâni, Andreea și-a rezervat timp relaxare în cuplu.
Andreea și George s-au distrat și au petrecut momente de vis pe plajele exotice, iar ea a publicat o imagine sugestivă pe o rețea de socializare. Cei doi formează o inimă cu mâinile, imagine care i-a impresionat pe fani.
Andreea și George s-au cunoscut pe platourile de filmare ale unui videoclip de-al cântăreței. Deși o vreme a preferat să vorbească doar despre proiectele profesionale pe care le are, fără să își facă reclamă prin asocierea cu Andreea Bălan, el a dat totuși din casă, recent, într-un interviu pentru revista “Bula de râs”. “Da, suntem împreună însă preferăm să avem o relație discretă. Cred că fiecare om are voie să iubească pe cine vrea. Tot ce pot să spun este că suntem foarte fericiți”, a precizat el.