Blonda a mărturisit că adoră accesoriile în trend, cât şi cele vintage. Primăvara aceasta se poartă genţile viu colorate şi din câte se vede în imagini, vedeta ştie cum să-şi pună în valoare ţinutele cu poşete pe măsură.
„Când vine vorba de genţi, o femeie nu are niciodată prea multe. Tocmai de aceea, indiferent de câte genţi noi mi-am cumpărat în ultima vreme – cu mici excepţii – n-am prea renunţat nici la cele vechi. Le port cu schimbul, le asortez la ţinută, le adaptez nevoilor de spaţiu din fiecare zi sau chiar fac fixaţii pentru o geantă anume şi îmi aleg toată îmbrăcămintea în funcţie de ea. Iar în ultimii ani, am avut surpriza să fac – pe rând – fel de fel de combinaţii neaşteptate de haine şi accesorii, în funcţie de fel de fel de tendinţe de moment. Foarte adevărată e treaba aia cu păstratul hainelor bunicii. Moda revine când nici nu te aştepţi şi e tare bine şi economic să te prindă pregătită.
Aşa se face că acum am o colecţie întreagă de – aşa zise – genţi în heavy rotation. Adică genţi vechi de 7-8 ani pe care le port cu aceeaşi plăcere de la început. Iar asta se datorează mai ales modului în care am avut grijă de ele. Grijă să le curăţ şi grijă să le depozitez în condiţii optime. Apropo, cam aşa arată colecţia mea de genţi. Mai vechi şi mai noi. Ţi-am zis că-s multe, le-am făcut dulap dedicat”, scrie Andreea Ibacka pe blogul ei.
Citeşte şi: Andreea Ibacka, GOALĂ LA DUŞ! Cabral a fotografiat-o fără să ştie | FOTO ÎN ARTICOL
 

„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Playtech.ro
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
HOROSCOP
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
Știrileprotv.ro
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)