„A fost foarte greu, în a doua zi, atunci am avut o cădere, dacă pot să îi spun cădere, atunci am simţit eu că cedez. Îmi doream foarte mult să mănânc. Ştiţi de fepat cât de mult mănânc eu. Nu am avut voie să mănânc în ziua în care am născut pentru că am făcut operaţia de cezariană. Îmi era foarte foame şi nu am mâncat absolut nimic, după operaţie nu am mâncat absolut nimic, aveam perfuzii, ideea e că a doua zi am putut să mănânc. Îmi doream din tot sufletul să mănânc mâncare normală, nu doar supe, apă chioară. Şi îmi doream foarte mult să mânânc ceva dulce. Şi am aşteptat să plece toţi medicii acasă, mă rog, să mai plece din oameni şi mă gândeam că după ce pleacă o să mă duc şi o să caut un tonomat din acela cu dulciuri. Nu aveam voie, dar îmi era foarte poftă.”, a declarat Andreea pe pagina ei de Facebook.

Din cauza poftei de dulce, şi-a lăsat copilul pe mâna asistentelor. „L-am dus pe David la neunatologie şi am spus că aş vrea să stau puţin singură. Şi eu m-am dus să caut dulciuri prin clinică. Şi ce credeţi? Nu existau tonomate din acelea cu dulciuri prin clinică. M-a luat aşa puţin tristeţea, dar m-am dus la fetele de la neunatologie şi le-am spus că aş vrea şi eu ceva dulce dacă aveţi. Şi ele îmi spun, păi nu avem că noi suntem la dietă. Aa, sunteţi la dieta? Dar nişte zahăr nu aveţi că presupun că vă faceţi cafea. Şi cică nici zahăr nu avem că dacă suntem la dietă nu avem nici zahăr. Merg în altă parte şi întreb alte asistente ‘nu, suntem la dietă’. Şi când am auzit am crezut că înnebunesc şi am simţit aşa cum… şi am început să plâng şi am zis „cum e posibil ca într-un spital să nu existe un tonomat cu ceva dulce?” şi am dat un telefon şi s-a rezolvat, mi s-a adus ceva dulce.”, a mai spus vedeta.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI