La o zi după ce Tuncay Ozturk a publicat o scrisoare deschisă adresată Andreei Marin, care a depus cererea de divorț, aceasta i-a replicat însă în cu totul altă notă.
Tuncay Ozturk, încă soțul Andreei Marin, a făcut prima declarație publică după ce vedeta a anunțat divorțul.
”Andreea este femeia vieții mele și o să aibă un loc special în inima mea deoarece ea este singura femeie pe care o să o iubesc în felul acesta. Și încă o iubesc cu aceeași intensitate și voi fi întodeauna lângă ea, atunci când va avea nevoie de mine. Andreea a fost femeia care a aprins dragostea în inima mea și mi-a umplut sufletul, dar focul a fost atât de puternic încât nu l-am putut ține sub control și ne-a ars”, a scris acesta pe Facebook.
În replică, Andreea Marin nu a fost la fel de nostalgică, ci a postat tot pe Facebook un mesaj cât se poate de tăios: ”Când vorbele frumoase nu sunt dublate de fapte, totul înseamnă doar zgomot. Eu am ales liniștea. Rămân de partea sa”.