Un tren regional în care se aflau 186 de pasageri a deraiat vineri seară, 11 septembrie, în Normandia, în nord-vestul Franței. Un vagon s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu 44 de răniți, iar una dintre victime, o tânără de 18 ani, a fost transportată de urgență cu elicopterul la spital. Accidentul s-a produs în jurul orei 19.45, în apropierea localității Cléon, din departamentul Seine-Maritime, potrivit News.ro, care citează AFP.
Dintre cele 44 de persoane rănite, cea mai gravă situație este cea a unei tinere de 18 ani. Aceasta se afla în „urgență absolută” și a fost transportată cu elicopterul la Rouen, a anunțat Marie-Valérie Albert, procuror adjunct la Tribunalul Judiciar din Rouen. Ceilalți 142 de pasageri aflați în tren au fost evacuați.
Trenul TER circula pe ruta Rouen-Caen și a ieșit de pe șine între Tourville și Elbeuf-Saint-Aubin, în zona localității Cléon. Ministrul francez al Transporturilor, Philippe Tabarot, a anunțat pe platforma X că aproximativ 140 de pompieri au fost mobilizați la locul accidentului.
Imediat după deraiere, autoritățile au declanșat planul Orsec pentru numeroase victime, astfel încât intervenția echipelor de salvare să poată fi coordonată. Cauza exactă a accidentului nu a fost stabilită, iar autoritățile franceze au deschis o anchetă. Potrivit unei surse din cadrul poliției, trenul ar fi lovit un obiect care nu a fost deocamdată identificat. Anchetatorii au verificat și dacă mecanicul consumase alcool sau droguri, iar testele au ieșit negative.
Autoritățile urmează să stabilească în ce împrejurări a ajuns trenul să deraieze și dacă obiectul despre care vorbesc primele informații ale poliției a avut un rol în producerea accidentului.