În adâncul unei fântâni vechi de 15 metri, aflată în curtea familiei Lekić, din localitatea Vranje din Muntengru, trăiește de mai bine de trei decenii un locuitor neașteptat: un țipar care cântărește în prezent aproximativ două kilograme și care și-a petrecut aproape întreaga viață într-un întuneric aproape complet.
Prezența peștelui în puțul de apă nu este rezultatul unei întâmplări, ci al unui obicei tradițional uitat, scriu cei de la Blic, parte a trustului Ringier. Proprietarul fântânii, Bahrudin Lekić, își amintește că exemplarul a fost introdus în apă pe când era doar un pui, alături de un alt țipar. În trecut, localnicii din regiunile Zeta și Tuzi foloseau frecvent această metodă pentru menținerea curățeniei apei din fântâni. Țiparii consumau insectele, larvele și micile organisme care ajungeau accidental în apă, acționând ca un filtru natural de curățare.
Deși al doilea țipar nu a supraviețuit condițiilor din puț, exemplarul rămas a reușit să sfideze timpul și izolarea. Fântâna nu mai este folosită de ani de zile și rămâne permanent acoperită, însă țiparul a continuat să se dezvolte adaptându-se la mediul auster. Modul exact în care vietatea a reușit să se hrănească și să atingă dimensiunile actuale rămâne un mic mister, însă proprietarii presupun că dieta sa s-a bazat pe insecte subterane și mici organisme care își făceau cale prin zidăria veche.
Odată cu trecerea deceniilor și dispariția treptată a acestei practici străvechi în regiune, prezența țiparului a transformat vechea fântână într-o mică atracție locală. Pentru membrii familiei Lekić, peștele a încetat de mult să mai fie o simplă utilitate gospodărească, devenind o parte integrantă din istoria casei.
Proprietarii nu au de gând să deranjeze creatura, însă au deja un plan clar pentru momentul în care fântâna va fi închisă definitiv. Bahrudin Lekić a mărturisit că intenționează să elibereze țiparul în apele Lacului Skadar, oferindu-i posibilitatea de a trăi în mediul său natural. După trei decenii și jumătate petrecute în izolare totală, proprietarii consideră că neobișnuitul lor locatar și-a câștigat pe deplin dreptul la libertate.