De
Pe 22 iulie 2017, în timp ce admiratorii îi trimiteau zeci de mesaje în care era urată de ziua sa, omul datorită căruia solista a fost primită mereu cu aplauze și care i-a încredințat cele mai frumoase compoziții ale sale, Dumitru Lupu s-a stins din viață, la 65 de ani, în urma unui stop cardiac.
Ileana Șipoteanu la exact un an de la moartea soțului său, Dumitru Lupu: ”Afară e furtuna, de parcă nu mi-era de ajuns una în suflet”
Fire sensibilă, Ileana Sipoteanu a rămas profund marcată de tragedia ce i-a îndoliat viața, pierderea tatălui copilului său, dar și cel care a vindecat-o de șocul pe care solista l-a trăit în zilele Revoluției, când rafalele trase pe străzile din centrul Bucureștiului, schimburi de focuri la care a fost martoră fără voia sa, au lăsat-o fără voce aproape un an.
”De atâta nebunie, cu atâtea mesaje de ziua mea, a început și furtuna, de parcă nu mi-era de ajuns una în suflet”, a remarcat cu tristețe artista.
Sâmbătă, tot la Constanța cu o zi înaintea împlinirii a un an de la trecerea în neființă a lui Dumitru Lupu, Ileana Șipoteanu a organizat o pomană pentru cel ce i-a fost soț (în toamna anului acesta cei doi ar fi împlinit un sfert de veac de la căsătoria lor) și a invitat mai mulți artiști.
În urmă cu 31 de ani, Ileana Șipoteanu și-a făcut debutul cu șlagărul ”Ce mult te-am iubit”, o melodie de despărțire, compusă de Dumitru Lupu, care, culmea, a unit-o pe vedeta Epocii de Aur de compozitor.
CITESTE SI: EXCLUSIV/ Doru Octavian Dumitru, glume pe litoral, la o terasă cu grătar