Anna Lesko a susținut recent un show în capitala Libanului, Beirut, însă înainte de a ajunge la petrecerea unde urma să cânte, vedeta a avut parte de un incident neplăcut: bagajele artistei au fost pierdute de personalul aeroportuar. Focoasa basarabeancă a fost nevoită să dea o fugă mai întâi prin magazine, pentru a-și cumpăra schimburi, inclusiv lenjerie intimă, dar și vestimentația de scenă, care a costat-o o avere.
”Nu mi s-a mai întâmplat niciodată lucrul ăsta. Dar am reușit să mă descurc, mi-am cumpărat alte haine și totul a fost ok”, ne-a declarat Anna.
Solista și-a luat haine care respectă codul vestimentar din țara cu populație preponderent arabă, renunțând astfel la rochițele sexy cu care ne-a obișnuit. Așadar, seara la petrecerea unde a fost invitată să cânte a purtat o ţinută de scenă mult mai decentă. De asemenea, artista a evitat orice schimb de priviri cu străinii, nu a acceptat nici măcar un pahar cu alcool şi nu a mers singură pe stradă. Chiar şi aşa, Anna Lesko i-a încântat pe libanezi cu show-ul său, iar prestaţia ei a fost bine recompensată, artista primind în jur de 8.000 de euro pentru un concert de aproximativ două ore.
Aflați în Libertatea de mâine cum a reușit Anna să treacă peste această situație!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.