UPDATE 6 octombrie: Echipele au avut parte de o surpriză uriașă atunci când au aflat că își vor schimba coechipierii în cea de-a cincea etapă a reality show-ului. Mara Bănică a fost complet dezamăgită după ce a descoperit că va pleca în cursă alături de Anda Adam.

„Eu m-am dus cu lemnul din om în om. Unde nu speram să mă potrivesc, m-am potrivit. Era ultima persoană cu care îmi doream să fiu în cursa asta! Toată lumea, în viziunea mea, era foarte bine împărțită, mai puțin eu”, a spus Mara Bănică.

Anda Adam s-a bucurat de noua formulă, mai ales de faptul că soțul ei a picat cu un coleg. Acest detaliu a stârnit o mulțime de reacții din partea Marei Bănică: „Ea tot băga bățul prin gard, m-am făcut că nu înțeleg”.

„Dumnezeu nu doarme!”, a zis Serghei Mizil

De asemenea, Dan Alexa va merge pe traseu cu Alina Pușcău, Gabriel Tamaș alături de Serghei Mizil, Olga Barcari o să îl aibă alături pe Emil Rengle, Alejandro Fernandez va forma o echipă cu Joseph Adam, Cristina Postu va pleca în cursă alături de Ștefan Floroaica, iar Alexandru Ion alături de Karmen Simionescu.

***

Duminică seara, de la 20.00, Antena 1 difuzează primul episod al etapei a 5-a din Asia Express – Drumul Eroilor, o etapă cu totul aparte, mult așteptată de telespectatori.

Brăilean achitat definitiv pentru omor. Și-a ucis vecinul la beție, dar în legitimă apărare. Judecătorii: „Se aplică excesul neimputabil”
Recomandări
Brăilean achitat definitiv pentru omor. Și-a ucis vecinul la beție, dar în legitimă apărare. Judecătorii: „Se aplică excesul neimputabil”
Asia Express difuzare 5 octombrie_1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Concurenții ajung în satul renumit pentru arta figurinelor TO HE, mici sculpturi realizate din cocă de orez. Aici, prima echipă ajunsă la destinație are un rol decisiv: își alege păpușa preferată și stabilește pentru ceilalți concurenți atât modelele, cât și numărul de figurine de realizat. După ce fiecare pereche își duce la bun sfârșit sarcina în casa artizanului, misiunea continuă într-o piață, unde concurenții trebuie să găsească persoane care seamănă cât mai bine cu păpușile create – de la haine în aceeași culoare până la detalii de recuzită. Doar fotografiile reușite le vor dezvălui următoarea destinație pentru Jocul de Amuletă.

Episodul aduce și un moment inedit pentru Mara Bănică și Serghei Mizil, care primesc un „handicap” cu totul special: un cățel pomeranian de care trebuie să aibă grijă pe tot parcursul cursei. Cei doi dezvoltă rapid o relație surprinzător de tandră cu micuțul companion, ceea ce adaugă un strop de emoție și de umor aventurii lor.

La finalul acestui episod, telespectatorii vor avea parte de o surpriză mult așteptată: modul în care se schimbă echipele pe Drumul Eroilor, un moment ce promite să dea peste cap toate strategiile de până acum. Asia Express – Drumul Eroilor continuă diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.