”Cancerul este o boală necruțătoare. De când a fost diagnosticat, ne-am așteptat la acest deznodământ. Oricât te-ai pregăti pentru așa ceva, nu ai cum să fii pregătit. Cu siguranță, acesta a fost cel mai greu moment din viața mea”, a mărturisit Augustin Viziru, la Acasă TV.

După ce a fost operat în Austria, se părea că Petru Viziru a învins boala, însă cancerul a revenit în urmă cu trei luni

”Lucrurile mergeau foarte bine. La fiecare control aveam inima cât un purice, dar de fiecare dată ni se spunea că lucrurile merg spre bine, dar s-a declanșat brusc. În străinătate doctorii au tendința de a te încuraja și de a te susține psihic. Când am ajuns în România, un doctor mai tăios mi-a spus că nu a scăpat. Cancerul e un foc, el mocnește acolo și poate izbucni oricând, mi-a explicat. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Este groaznic să te simți neputincios. Nu m-am obișnuit să vorbesc la trecut de el”, a mai spus Augustin.

Actorul a mărturisit că fosta lui soție, Oana Mareș, a fost alături de el și de familia lui, în acest moment dificil.

”Văzând că eu o iubeam foarte mult pe fosta mea soție, și tatăl meu o iubea la fel de mult. Chiar și după ce ne-am despărțit, mai întreba de ea. Cu o zi înainte de înmormântare, am primit un mesaj de la Oana, care m-a întrebat dacă poate să vină să-și ia rămas bun de la el. Am acceptat cu bucurie. Am apreciat foarte mult acest gest. Îi mulțumesc că foarte mult că a fost alături de mine și de familia mea în aceste momente”, a adăugat Augustin.

Petru Viziru a fost diagnosticat cu cancer la plămâni în urmă cu trei ani, iar medicii români nu i-au mai dat nicio şansă de supraviețuire. Familia Viziru nu a renunţat însă la speranţă, iar Augustin şi-a dus tatăl la tratament în Austria, unde a fost operat. Petru Viziru a murit săptămâna trecută, la vârsta de 64 de ani.
Foto: captură video Acasă TV

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.