Ionuţ Dojană a dezvăluit pentru emisiunea "Acces Direct" faptul că s-a întâlnit cu Monica Gabor clienta şi au discutat despre proces.
Cuprins:
Întrebat de Simona Gherghe despre situaţia Monicăi din America, avocatul a dezvăluit faptul că lupta pentru custodia micuţei Irina nu s-a încheiat şi fosta doamnă Columbeanu îşi doreşte ca fiica ei să crească lângă ea. "Sunt împrejurări obiective care o determină să fie departe de fiica ei: munceşte şi învaţă. Întâmplarea face că are un prieten acolo, un om care a venit să o ajute, o consecinţă fericită din viaţa ei, nu ţi-a dorit asta. Ea câştigă 380.000 de euro, un contract care se va încheia peste 3 ani", a declarat Ionuţ Dojană, vorbind despre cariera ei din America.
Reprezentantul legal al Monicăi a povestit şi despre faptul că iubitul ei chinez, pe nume Kim, nu poartă numele de familie Lhamo, acest apelativ însemnând într-un dialect chinez "zeiţă", de aceea este potrivită alăturarea Monica Lhamo.
Tot Ionuţ Dojană a declarat că o dată ajuns în America i-a fost făcută o petrecere în Las Vegas, oraşul distracţiei, iar până acum s-au deplasat din Los Angeles cu un Boeing. Dar nu este singura dovadă a bogăţiei lui Kim şi a generozităţii lui: iubitul i-a făcut cadou un Rolls Royce, pentru uzul ei personal. Se pare că apropierea celor doi s-a făcut din cauza "agresivităţii fostului soţ", după spusele avocatului. În ciuda faptului că cei doi au o relaţie, ei nu locuiesc împreună. "Ea locuieşte separat de Mr. Pink, oferit de firma la care lucrează, într-o zonă rezidenţială a Los Angelesului".
Luna octombrie se pare că va fi una cu surprize, pentru că, potrivit avocatului ei, Monica Gabor va lansa o carte în care va povesti versiunea ei despre experienţele prin care a trecut. Istoria vieţii ei va începe cu perioada liceului şi cu atenţia de care s-a bucurat din partea lumii interlope a Bacăului şi se va încheia cu plecarea ei în America. Ionuţ Dojană s-a arătat cucerit de stilul de scris al clientei lui, mai ales că viitoarea biografie este editată cu extrem de multă sinceritate.