„Mama se odihneşte, are nevoie de multă odihnă. Se simte mai mai bine. Vede foarte bine (n.r. – legat de zvonul privind faptul că artista a orbit). Deci ce se spune sunt doar speculaţii total aiurea. Mănâncă extraordinar de mult, creşte inima în mine numai când o văd. Medicii şi Dumnezeu, care a lucrat prin aceşti medici, au ajutat-o să se recupereze”, a declarat Alex, pentru „Agenţia VIP”, potrivit Spynews.

Alex a explicat și de ce a transmis un mesaj dur pe contul de socializare. „Am dat acel mesaj pe Facebook, fiindcă părinţii meu au ajutat multă lume. Şi printre neamuri şi printre artişti. Şi imedat după ce am dat mesaj, unii s-au simţit deranjaţi. Omul la nevoie se cunoaşte. Eu cred că am spus nişte lucruri reale şi adevărate. Doar prietenii adevăraţi au dat dovadă de caracter, au pus mâna pe telefon şi au venit aici să o vadă. În ultimul timp, ea a fost dată la o parte. Un artist adevărat ar trebui apreciat la adevărata lui valoare. Dar se întâmplă multe nedreptăţi în ţara asta, iar noi mergem înainte”, a adăugat Alex.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Viva.ro

Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Libertateapentrufemei.ro
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Legăturile cu Rusia ale unui om-cheie din anturajul lui Călin Georgescu, fost ofițer de informații  în structurile MApN
Adevarul.ro

Alexandru Papadopol, PRIMA REACȚIE după ce fosta lui soție, Ioana Ginghină, a dezvăluit că actorul se recăsătorește zilele următoare
Elle.ro

Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării
Observatornews.ro
Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI