În ultima perioadă, Beyonce de România a avut probleme de sănătate, artista fiind nevoită să treacă printr-o operație importantă. Intervenția chirurgicală a fost una grea și complicată, care a durat trei ore. Acum, fosta iubită a lui Guță și-a revenit și profită din plin de momentele petrecute alături de fiica ei și prieteni.
Interpreta și-a făcut prima schimbare, după operația suferită la posterior. Și-a tuns părul, însă a păstrat aceeași nuanță de blond, iar acum arată altfel. Fanii au încurajat-o și i-au urat multă sănătate.
În ultimele zile, Beyonce de România a trecut prin clipe groaznice. „Mi-au descoperit medicii șase noduli la sâni. Nu pot să fac efort, începe să mă doară. La ecografie nu se vede ce e acolo, deocamdata rămân suspectă de cancer.Am și la fese dureri. Eu am stat doar pe spate când m-au operat. A vrut Guță să fac tot pachetul, iar eu am facut tot pachetul. El mi-a spus și de fese, să mi le fac pe amândouă o dată, ca să scap mai repede. Eram complexata că după naștere slăbisem și mai mult și nu mai aveam forme”, a spus Beyonce la Kanal D, în urmă cu două zile.