Proverbialul 99 la sută transpirație și 1 la sută talent nu sunt valabile în cazul lui Beyonce, ale cărei calități nu pot fi cuprinse în nici o statistică. Muncă asiduă, talent cu carul, seriozitate, implicare și promovare cu profesionalism au făcut ca artista să-și câștige fani în întreaga lume, să fie apreciată și de cei mai pretențioși iubitori de muzică și să devină idolul tuturor celor care își doresc o carieră în domeniu.
Iar concertele ei au confirmat meritul artistei de a se situa în toate topurile muzicale de pe întreg mapamondul. În ținute răvășitor de sexy, în majoritate create de mama sa, un designer foarte talentat, decoruri spectaculoase, cu o coregrafie jucăușă, extrem de solicitantă din punct de vedere fizic și cu un control al vocii incredibil, solista în vârstă de 30 ani reușește să scoale de pe scaune și pe cei mai timizi spectatori, impunând ritm și energie.
Într-un concert din Los Angeles, din 2009, în timpul piesei ”Get me bodied”, cântăreața făcea ce știe ea mai bine: încânta sufletele unui public hipnotizat de mișcările și frumusețea sa, lucru care ne-a făcut să ne dorim să o revedem astfel. Însă tot ce pot face fanii ei este să spere că anul de pauză, în care a declarat că își va crește micuța, Blue Ivy, va trece cât mai repede, pentru ca artista să revină pe scenă în aceeași formă.

Iată și alte prestații live din concertele divei R&B:





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.