Un nou thriller de aventură, „În inima sălbăticiei/Heart of the beast”, regizat de David Ayr, va avea premiera în cinematografe pe 25 septembrie. Filmul îl aduce în prim-plan pe Brad Pitt, care a descris această producție drept „cel mai dificil film din punct de vedere fizic” din cariera sa.
Povestea urmărește lupta pentru supraviețuire a fostului ofițer din Forțele Speciale James Belmont, interpretat de Pitt, care se trezește izolat în sălbăticia neiertătoare a Alaskăi, după un grav accident de avion.
Singurul său sprijin este Odin, câinele său militar și tovarășul său devotat. Într-o lume lipsită de confortul civilizației, cei doi trebuie să înfrunte natura ostilă și să găsească o cale spre salvare.
„Din punct de vedere fizic, aș spune cu siguranță că acesta este cel mai dificil film pe care l-am filmat vreodată, dar, în același timp, a fost și o experiență care m-a împlinit”, a declarat Brad Pitt pentru „Collider”.
Actorul a subliniat condițiile dure de filmare, explicând că echipa rămânea udă întreaga zi, fără posibilitatea de a se adăposti sau usca. „Ne udam până la piele dimineața și rămâneam toată ziua așa, până la sfârșitul zilei. E un lucru dificil, dar cred în asta pentru că afectează scena, personajele și, în cele din urmă, întregul film”, a adăugat actorul.
Brad Pitt își numește colegulul, un ciobănesc german „numărul unu” și „vedeta filmului”.
Filmul nu este doar o poveste despre supraviețuire, ci și despre legătura specială dintre om și cel mai bun prieten al său, câinele. Relația dintre James și Odin devine un simbol al prieteniei necondiționate și al încrederii reciproce, oferind o doză de emoție intensă spectatorilor.
„În inima sălbăticiei” e o nouă colaborare între Brad Pitt și regizorul David Ayr, care propun o experiență cinematografică unică, în care forța naturii și legăturile umane sunt în prim-plan. Filmul promite să cucerească publicul și să aducă pe marele ecran o poveste plină de tensiune, curaj și emoție.
Filmul va marca prima revenire a lui Pitt pe marele ecran după lungmetrajul „F1” din vara anului trecut. Acesta s-a numărat printre lungmetrajele nominalizate la Premiul Oscar pentru cel mai bun film la gala organizată în 2026 de Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului.