În urmă cu câteva zile, soția lui Ilie Năstase a primit o veste cruntă. Brigitte Sfăt are probleme grave de sănătate și trebuie operată de urgență. Anunțul a fost făcut chiar de ea, pe contul de socializare. Mai mult, bruneta le cere iertare tuturor celor cărora le-a greșit în trecut."În urma unor investigaţii, cu câteva zile în urmă, am aflat că în interiorul corpului meu se dezvoltă două tumori şi este necesară o intervenţie de extirpare. Nu ştiu de ce Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dar, înainte de a merge mai departe, vreau să cer iertare tuturor celor ce le-am greşit prin vorbă sau prin faptă şi vreau să-i cer lui Dumnezeu răgaz, pentru a îndrepta lucrurile. Vreau să-i cer scuze în primul rând mamei mele, pe care am necăjit-o de multe ori, fostului meu soţ, Ovidiu, că nu i-am dat şansa mai des să fie alături de fetiţa noastră, fostei soţii a soţului meu, că am acuzat-o de multe ori poate pe nedrept, fiului meu că nu am reuşit să-i ofer toată dragostea de care are nevoie şi tot odată să-i mulţumesc lui Ilie că mă susţine necondiţionat în această încercare", a scris Brigitte pe contul său de socializare.