Imagini de la nunta spectaculoasă a lui Bursucu. Verighetele au costat 9.000 de euro, iar Cătălin Botezatu a creat rochia de mireasă

 19 comentarii
Bursucu și Andreea - imagini nuntă

Bursucu s-a căsătorit sâmbătă, 14 octombrie, cu aleasa inimii sale Andreea. Nunta a avut loc în Constanța, iar evenimentul a fost unul spectaculos, unde invitații s-au distrat până dimineața.

După 11 ani de relație, Bursucu și Andreea au spus DA în fața ofițerului Stării Civile și și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Prezentatorul de la Kanal D a avut o nuntă ca-n povești, unde invitații s-au distrat până dimineața. Evenimentul a avut loc într-un local superb din Constanța, iar de la eveniment nu au lipsit colegele lui Bursucu. Andreea Mantea, Simona Pătruleasa și Ana Barnoschi s-au numărat printre vedetele care și-au făcut prezența la eveniment. Teo Trandafir a fost marea absentă de la nunta fostului ei coleg de emisiune.

Cununia civilă a avut loc într-un cadru de poveste, la malul mării. Bursucu și Andreea nu au vrut să țină cont de tradiții și au zis pas la multe obiceiuri. „Nu avem tradiții de respectat și nu se va fură mireasă. Dorim să ne distrăm cât mai mult cu putință și mireasă nu poate să lipsească de la propria ei petrecere. Dar vor veni băieții care mă vor bărbieri pe mine, vom merge apoi să luăm nașii și toți apoi mergem să luăm mireasă”, a spus prezentatorul pentru wowbiz.ro.

Când vine vorba despre meniul cu care și-au răsfățat invitații, Bursucu a mărturisit că a optat pentru mâncarea tradițională românească, astfel că din farfurie n-au lipsit sarmalele și friptura.

„Avem tradiționalul aperitiv, tradiționalele sarmale, tradițională friptură, tradiționalul peste, însă cum vor arată ele rămâne de văzut. Clar, tradiționale în adevăratul sens al cuvântului vor rămâne sarmalele.”

Andreea și Bursucu au avut mari emoții în clipa în care au spus DA. Întregul eveniment a fost unul extrem de emoționant, iar alături de ei au fost cele două fiice.

„Au trecut din emoțiile primului moment, ca să spun așa. Acum mai am emoții, că, uite, cea mică este fiartă pe noi, să facă treaba să fie bună și e emoționată și ea, o înțeleg. Mă abțin așa să nu plâng, de ceva timp, încerc să nu mă gândesc, că, dacă aș aprofunda prea mult ceea ce se ntâmplă, probabil că nu aș putea să-mi țin zâmbetul pe care, de altfel, toată lumea vrea să-l vadă astăzi, să vadă că sunt fericită. Da, sunt fericită! Nu sunt obișnuită cu atâta eleganță și atunci mă adaptez eu, până la finalul evenimentului o s reușesc să o țin cum trebuie.”, a spus Andreea, soția lui Bursucu, după marele moment în care a spus „DA”.

Verighetele au costat 9.000 de euro

Andreea și Bursucu nu s-au uitat la bani când a venit vorba despre nunta lor. Astfel că doar verighetele au costat 9.000 de euro. Inelul ales de soția prezentatorului a costat 6.000 de euro, fiind din aur galben de la Cartier, un brand de lux.

Cătălin Botezatu a creat rochia de mireasă pentru soția lui Bursucu

Cătălin Botezatu a fost cel care i-a creat rochia de mireasă Andreei. Partenera prezentatorului de la Kanal D a fost foarte încântată de rezultatul final și și-a exprimat fericirea.

„Trebuie să-i mulțumesc lui Cătălin Botezatu, el este cel care m-a îmbrăcat la acest eveniment. Povestea pe care o ascunde este că e o rochie pe care o păstrez în telefon de ceva timp, de dinainte chiar să mă gândesc că vreau să fiu mireasă, dacă o să fiu mireasă vreodată. Pur și simplu mi-a plăcut”, a declarat Andreea, soția lui Bursucu.

La nuntă au fost prezenți peste 350 de invitați, iar toată lumea s-a simțit foarte bine. La petrecere a cântat Vali Vijelie, dar și Iulia Dumitrache împreună cu band-ul ei. Atracția serii a fost tortul, care a avut 8 etaje, dar și focul de artificii care a reușit să impresioneze pe toată lumea prezentă la eveniment.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 15.10.2023, 12:51

    Foarte frumos. E păcat sa nu faci ceva frumos cand îți permiți.

  • Avatar comentarii

    bartusgeorgiana 15.10.2023, 13:30

    Le urez casa de piatra mirilor

  • Avatar comentarii

    bartusgeorgiana 15.10.2023, 13:31

    Sa fie sănătoși și fericiți împreună

  • Avatar comentarii

    Irinel 15.10.2023, 14:23

    Felicitari! Foarte bine ,ai intrat in randul lumi.

  • Avatar comentarii

    Andrissima 15.10.2023, 14:55

    Sa le fie de bine! Felicitari!

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!