Artistul şi-a dat ultima suflare în timp ce dormea, în reşedinţa lui din Las Vegas. Acesta a suferit un atac de cord, chiar în somn. Solistul avea 88 de ani.
De altfel, în ultimii ani, artistul a avut mai multe probleme de sănătate cauzate de o deficienţă congenitală. Acesta era şi motivul pentru care era în permanență supravegheat de o infirmieră.
Scott va fi înmormântat în orașul natal, Cleaveland, Ohio.
Muzicianul este celebru pentru interpretarea coloanei sonore din binecunoscutul serial "Twin Peaks", unde a cântat "Under the Sycomore Tree".
Jimmy a devenit apreciat datorită capacităţii sale de a cânta jazz în falset. A cunoscut celebritatea în anii 40, cu piesa "Everybody's Somebody's Fool". A activat în showbiz până în 1960, când, frustrat de condiţia cântâreţilor de jazz în industria muzicală, a încetat să mai profeseze şi s-a angajat la un hotel. Revine în muzică în 1992, la propunerea producătorului Seymour Stein, care îl ajută să înregistreze un album şi datorită căruia porneşte şi într-un turneu. Cunoaşte celebritatea la nivel mondial după ce interpretează coloana sonoră a serialului "Twin Peaks", "Under The Sycomore Tree", o producţie a regizorului David Lynch, în care are şi o apariţie de câteva secunde.