La castig au participat 50 de candidaţi, toţi studenţi în anul I la Facultatea de Actorie, veniţi din toată ţara. Preselectia a avut loc joi, 7 mai, la Teatrul de Comedie. Tinerii au avut posibilitatea să aleagă singuri ce vor să interpreteze. Chiar daca unii dintre 0-251384-img_5750.jpgei au ales improvizaţia, iar altii monologul ori poezia, toţi s-au dovedit a fi foarte talentaţi.

Actriţa Maia Morgenstern, regizorul Florin Şerban şi cărcotaşii Şerban Huidu, Mihai Găinuşă şi Codruţ Keghes alias Dezbrăcatu, au fost plăcut impresionaţi de reprezentaţiile tinerilor. Deşi initial era vorba de o singură bursă, membri juriului au decis să aleaga doi câştigători, cărora Cârcotaşii de la Prima le vor oferi lunar o sumă de bani, până la finalizarea studiilor.

“Ne dorim să încurajăm actul artistic şi tinerii talentaţi. De foarte multe ori talentul rămâne pe planul doi, în momentul în care nu ai bani nici să treci strada. Nu este o sumă mare, nu îi angajăm, dar sunt nişte bani îndestulători pentru un student. Am vrut să dăm o singură bursă, dar am ajuns la concluzia că trebuie să acordam două”, a declarat Şerban Huidu.

0-251385-img_5682.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.