Însă look-ul de invidiat al lui Carmen Brună este rezultatul unei anumite discipline - fizică şi alimentară - pe care aceasta o respectă cu sfinţenie.
Prezentatoarea TV a început să facă sport la o săptămână de la naştere şi continuă după un program strict. Singura diferenţă, acum, de când este mămică, e aceea că preferă mişcarea în aer liber, alături de fiul ei, celei de la sala de fitness.
Mai mult, Carmen a revenit şi la regimul alimentar de dinainte de a afla că este însărcinată, un regim pe care mulţi l-ar considera aproape imposibil de urmat.
Dar, dincolo de mâncare, ea spune că de o mare importanţă este sportul. Şi, de aceea, îşi învaţă prietenii virtuali trucuri eficiente pentru a obţine o bună condiţie fizică. Un astfel de truc - Cum SĂ-ŢI ANTRENEZI TOT CORPUL în 12 minute - a fost prezentat chiar astăzi, pe pagina ei de socializare:
"Mentineţi fiecare poziţie timp de 1 minut ( pt poziţiile 1 şi 3 -2 minute, 1 min pe fiecare parte/picior). Repetaţi circuitul de 2 ori", explică partenera lui Mircea Badea, la rândul lui un mare împătimit al exerciţiilor fizice.Aceasta ilustrează fiecare din aceste mişcări cu imagini.