Casa în care s-a născut Ringo Starr, fostul toboşar al trupei The Beatles, va fi distrusă în cadrul acţiunii de reabilitare a cartierului în care se află.
Ringo Strarr a locuit în imobilului aflat în cartierul Dingle până la vârsta de trei luni.
"Casa nu are mare valoare istorică, nu mai figurează în planurile turistice" ale oraşului, a spus Neil Scales, proprietarul imobilului, director general al societăţii de transporturi Merseytravel, citat de Mediafax.
În timp ce oamenii care locuiesc în cartier şi admiratorii starului se opun demolării construcţiei, municipalitatea din Liverpool afirmă că imobilul este într-o stare jalnică, iar reparaţiile ar costa 150.000 de lire.
"Ringo n-a locuit pe strada Madryn decât foarte puţin, pe când era un bebeluş. Plănuim să amplasăm case noi, moderne, cu grădini, pentru a insufla o viaţă nouă cartierului", a spus un purtător de cuvânt al autorităţilor locale.