Andreea Marin şi fiica ei, Violeta, au îmbrăcat rochii de prinţese pentru o sedinţă foto specială, prilejuită de lansarea serialului "Sofia Întâi", al cărui prim episod se va difuza sâmbătă, 11 mai, de la ora 10.00, pe canalul TV Disney Junior. Fosta Zână a surprizelor s-a simţit bine în pielea personajului pe care a trebuit să îl interpreteze, mama prinţesei Sofia.
Preţ de două ore, cât a durat şedinţa foto, Andreea şi Violeta s-au distrat de minune în curtea Palatului Mogoşoaia.