Ce a păstrat Cătălin Măruță în cei 18 ani de „La Măruță”: „Nu mai țin minte dacă de ziua mea sau când s-a născut David”

Comentează
Arhiva foto
Exclusiv

Pe 22 octombrie, TV show-ul „La Măruță” a împlinit 18 ani de emisie, devenind una dintre cele mai longevive emisiuni de divertisment din România. Prezentată de Cătălin Măruță încă din anul 2007, emisiunea a devenit parte din familie. Astfel că, de-a lungul sezoanelor, a dus cu el acasă o parte din recuzita emisiunii.

Cătălin Măruță ne-a invitat pe platoul emisiunii pentru a sărbători împreună cei 18 ani de emisie în daytime, dar și pentru a ne povesti cum se simte când are una dintre cele mai longevive emisiuni de divertisment din România. „18 ani au trecut foarte repede. Sunt 18 ani datorită oamenilor care s-au uitat zi de zi la emisiunea noastră, și cu bune, și cu rele, și când am făcut bine, și când am făcut mai puțin bine, important este că au fost lângă noi și ne-au susținut. Iată cu după 18 ani suntem aici. Sunt emoții și cred că este firesc să fie emoții pentru că trebuie să te gândești de fiecare dată atunci când ajungi la cei de acasă, să ajungi cu un mesaj cât se poate de corect, din suflet. Da, sunt emoții”, a povestit Cătălin Măruță pentru Libertatea.

Toată lumea asociază emisiunea „La Măruță” cu prezentatorul TV, dar mai ales cu happylica, celebra canapea înflorată care a fost prezentă în platou încă din 2007. De-a lungul timpului a primit mulți invitați și a avut nevoie de retușuri, însă a rezistat de la an la an. Cu toate că și-ar fi dorit să o ia acasă atunci când se făceau schimbări de decor, Cătălin Măruță s-a bucurat doar de o replică, primită în dar de la colegii lui. „Au avut grijă colegii mei din echipă să-mi facă cadou. Nu mai țin minte dacă de ziua mea sau când s-a născut David, mi-au făcut cadou o canapea. O happylică, așa că am și eu una de genul ăsta acasă la mine. Cadou de la colegi. Așa nu am mai luat nimic. Lucrurile cu care pot să spun că plec de fiecare dată sunt hainele pe care le am în garderobă și sunt hainele pentru emisiune făcute și vii la emisiune, pleci cu ele. Nu mai e nevoie să-ți cumperi tu haine”, ne-a mai povestit Cătălin Măruță, completând că, uitându-se în urmă, nu îi vine să creadă că au trecut atâția ani.

„Am mai pus un kilogram-două, mi-am lăsat barbă. De la refresh-ul implantului de păr am altfel frizura. Te schimbi fără să vrei. Trece timpul peste tine, dar important este să fii tu bine cu tine și cred că asta este tot ce contează”.

Cătălin Măruță nu se visa prezentator TV la 18 ani

Culmea este că, deși este un prezentator TV extrem de premiat de-a lungul timpului, Cătălin Măruță nu și-a imaginat niciodată că va ajunge pe micul ecran. A cochetat cu radio-ul în adolescență, însă atunci când a venit vorba să dea la facultate, a optat pentru Facultatea de Drept. „La 18 ani eram la majorat, la Târgu Jiu, aveam un sacou cu două numere mai mari, avea mâneca peste mână, aveam niște șosete albe flaușate pentru că eram fan Michael Jackson și atunci se purtau genul ăsta de șosete. Îmi doream să ajung la București și am ajuns la Facultatea de Drept. Eu făcând radio la Târgu Jiu, dorindu-mi apoi, când ajung la București, să fac Drept. S-a întâmplat când am venit în București să fac și radio și televiziune, la Televiziunea Română, și apoi să ajung aici. Nu mă imaginam la 18 ani la televiziune, mă imaginam la radio pentru că îmi plăcea radio și făceam asta la Târgu Jiu, dar televiziunea nu era în calcul”, a mai declarat Cătălin Măruță pentru Libertatea.

Video: Marin Dumitru

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!