Tatăl Mădălinei Manole continuă să scoată la iveală noi detalii despre celebra lui fiică, decedată în urmă cu opt ani.
Ion Manole, tatăl regretatei cântărețe Mădălina Manole, de la moartea căreia au trecut opt ani, a făcut numeroase declarații în ultima vreme. După ce zilele trecute a comentat despre modul în care s-a desfășurat ancheta după dispariția fiicei sale, acum Ion Manole vine cu noi dezvăluiri.
La emisiunea Agenția VIP, de la Antena Stars, Ion Manole a vorbit despre desele ei plecări în America și despre faptul că Mădălina Manole a fost angajată în cadrul Armatei.
„Eu nu am acuzat Serviciile Secrete, eu am acuzat SRI pentru că nu ne-au lăsat să intrăm în calculatorul fiicei mele și m-am enervat. Mădălina, când a plecat pentru prima dată în America, a fost dată afară de la Armată, lumea nu știe că fata mea a fost angajată la Armată și eu m-am întrebat mereu de ce a fost dată afară, pentru că după câteva luni, au chemat-o înapoi. Mai apoi, a plecat din nou în America, mi-a zis că avea o treabă. A plecat încă o dată pe ascuns, nu a știut nimeni. A scos de la bancă 10.000 de dolari, i s-a spus să-și țină serviciul aici, ne-a spus că vrea să meargă să se îmbrace din America, să-și schimbe look-ul.Eu cred că o trimiteau ăștia de la SRI, să meargă și apoi să o ia la întrebări, iar mai apoi iar au dat-o afară de la Armată. De ce a fost dată de două ori de acolo? Iar o dădeau afară, iar o angajau...", a afirmat Ion Manole, potrivit spynews.ro.