Sarcina Elenei Băsescu, gravidă pentru a doua oară, în cinci luni, nu a fost pusă în pericol în urma accidentului rurtier în care a fost implicată în cursul zilei de marţi, au anunţat reprezentanţii Spitalului Universitar, unde a fost transportată după incident.
„Pacienta a fost victima unui accident rutier, conducând un autovehicul, din Piaţa Charles de Gaulles. A fost adusă de către SMURD , respectându-se toate protocoalele în vigoare. În urma invesţigatiilor nu au fost decelate elemente patologice. Pacienta nu prezintă probleme de evoluţie a sarcinii”, anunţat Spitalul Universitar, conform Realitatea TV.
Poliţia a precizat că, din primele informaţii, vina ar aparţine conducătorului auto care a tamponat-o pe Elena Băsescu.
„Astăzi, 30 septembrie 2014, în jurul orei 14:30, în Piaţa Charles de Gaulle a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule. Din primele date a rezultat că, un conducător auto, de 62 de ani, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea” şi a tamponat uşor un alt autovehicul condus de o tânără, de 34 de ani. Ulterior, în urma evenimentului rutier, conducătoarea auto s-a deplasat la o unitate spitalicească pentru investigaţii medicale”, precizează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bb0625af6b5e6fe0ca58ca33e8637af1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f0323d2de9a9e76e2d1f7aa62d99c4e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_398f2319755701ed02ce675bca16f786.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c83d85c0dcf55ad9a3ac4bdaf8a2374c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_7f7b72f8183ec571804b800b9c1d3cbe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_55849ee72c1ad83490697e2bd5f3bda8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_acc1acdc27c32e2ab2af6da4c1b894b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_800ddfce746230b8858bfb8031a6ac3a.jpg)