Actrița Adela Popescu formează o familie frumoasă alături de prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan. Cei doi au împreună un băiețel, Alexandru, după care sunt înnebuniți.
Adela Popescu, care ține frecvent legătura cu fanii ei pe blog și pe rețelele de socializare, le-a povestit prietemnilor săi virtuali una dintre cele mai amuzante întâmplări de la începutul relației ei cu Radu Vâlcan.
Cea mai haioasă întâmplare de la începutul relației dintre Adela Popescu și Radu Vâlcan. A crezut că a fost bucătar șef în Australia
„Mi-am amintit o situație super amuzantă petrecută între mine și Radu acum mai bine de șapte ani.
Pe la începuturi, așa cum vă spuneam.
Se făcea că era o zi racișoară de toamnă și noi, cred, mergeam spre Sinaia. Nu mai știu cu exactitate care ne era destinația pentru că, știți cum sunt începuturile, nu contează unde mergi, cu ce, cât stai, important este să fii cu omul de care ești atât de îndrăgostit/a.
Eu mă dădeam mare cu muzica pe care o ascultăm, el cu filmele văzute. El îmi povestea istoria Beatles, eu pe a lui Tori Amos.
Știți voi, discuțiile alea de început în care scoți tot arsenalul de povești trăite, auzite, închipuite.
El îmi explica cât este de pasionat de fotografie, eu îl provocam la un tenis de picior.
Una dintre poveștile ce mi-au atras atenția, în mod special, a fost legată de pasiunea lui pentru gătit și perioada petrecută în Sydney.
– Sunt un om ce a făcut de toate. Nu m-am dat în lături de la muncă. De orice fel.
De exemplu, îmi amintesc și acum mirosul hainelor mele când lucrăm că bucătar șef la Sydney.
– Wooow! Zic. Cât de tare! Și cum a fost experiență?
– Na! Nu a fost ușor, mai ales că în afară de pasiunea mea pentru gătit, nimic nu mă recomanda pentru un asemea job. Dar, așa cum ți-am spus, cât timp e de muncă eu sunt mulțumit. Plus că asta se întâmplă când eram foarte tânăr, eram la facultate și aveam nevoie de bani pentru distracțiile specifice vârstei.
S-a schimbat repede discuția în momentul în care, în playlistul lui, a început o melodie semnată „Thirty Second to Mars” și discuția a cotit-o către filmele în care a juat Jared Leto.
Fiind la începutul relației, sigur că mă întrebau toți apropiații cum merge treabă, cum e băiatul, etc.
Dincolo de „simpatia” mea evidența pentru el :), aduceam destul de des vorba despre episodul Sydney din viață lui.
– A fost și bucătar șef în Sydney. Îți dai seamă? Mi se pare o chestie foarte tare că un tânăr să lase totul, să plece în Sidney, și pe picioarele lui să ajungă bucătar ȘEF la un restaurant din Australia. Asta spune multe despre el.
Toți mă aprobau, impresionați și ei de determinarea celui ce avea să îmi devină soț.
După mai multe luni în care carnea îi ieșea ca talpă, iar omleta nu pot să zic că mă dădea pe spate, mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat:
– Iubitule, acolo la restaurantul din Sydney, aveai cumva o șefă femeie?
– Nu, de ce mă întrebi?
– Pentru că altfel nu înțeleg cum naiba te-au pus ăia bucătar și șef. Poate s-a îndrăgostit șefa de tine și ți-a facilitat postul asta, că altfel nu îmi explic.
– Nu, iubita mea, nu aveam o șefă. Și ce mare lucru să pui niște cartofi și aripioare la prăjit.
– Stai puțin, asta făceai tu acolo? Nu tartare sofisticate și fructe de mare cu dighis?
– Ce? Nu! De unde până unde?
– Adică tu te-ai dus până în Australia să faci cartofi prăjiți?
– Ce Australia, ce tot zici acolo?
– Sydney, Australia! Insist eu.
– Iubită, Sydney se numea un fast food din Piață Victoriei!
Pam! Pam!!!”, a povestit Adela Popescu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60d845a97af9e6cbcd088faba65879fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c407a59822c1a85e9cefadd454f8500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bcac34d5c4739deefe08945566a79139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_98b6ffcd1a68bd4947afa6eb62e09a59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ae356a6825598031981d15f258b7c2c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f0eabcb78392c5f745a0dbf7c0a001f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4593cb7e1bcbdb6481b5823c7e04809b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/radu-vaslcan-adela-popescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59ef1d81e01efdeb9f27dec26912e095.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_993e915f975d822ea95296d231b1d48b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/galerie-robesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/catalin-netcu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/satoshi-republica-moldova-eurovision-2026-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reprezentantul-israelului-a-urcat-pe-scena-eurovision-2026-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3a1a20f44ba8e8103bb43ba4df0cdc56.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bancnote-dolari-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mv-hondius-nava-de-croaziera-cu-focarul-de-hantavirus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-de-boli-infectioase-din-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diabet-pompe-insulina-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spital-regional-cluj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tir-uri-parcate-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trenuri-noi-arf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-oprita-de-politisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.