Celor doi prezentatori li se alătură, de marți, 4 mai, Robert Diaconeasa, cunoscut celor care îl urmăresc ca Daddy Cool. Jurnalist cu experiență, creator de conținut, blogger, vlogger cu focus pe acțiuni caritabile și responsabilitate socială, acesta va fi în platoul emisiunii zi de zi, de la ora 11:00, cu 7 știri din diferite domenii (medical, economic, monden, curiozități, lansări de filme, clipuri, evenimente majore sau zile internaționale).

Cine e Robert Diaconeasa, noul coleg al lui Cove și al Lorei de la „Vorbește lumea”. Va avea propria rubrică

Robert Diaconeasa, primele declarații despre rubrica sa de la „Vorbește lumea”

Daddy Cool declară: „Sunt superfericit să mă alătur echipei Vorbește lumea, cu o rubrică zilnică de știri menite să ne aducă zâmbetul pe buze, într-o perioadă în care tot ce auzim în jur nu e tocmai fericit. Mi-am dorit dintotdeauna să fac oamenii să zâmbească și să-i molipsesc tare cu energia mea pozitivă, iar acum am ocazia să fac acest lucru zilnic, odată cu acest vis care devine realitate.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Televiziunea este marea mea iubire și au durat câțiva ani buni până la întoarcerea mea pe sticlă, dar cred tare de tot că aceasta este formula cea mai potrivită și startul unui parcurs foarte frumos în viitorul carierei mele. Sunt aici ca să rămân și ca să le fiu celor de acasă exemplu că visurile devin realitate, atunci când muncim pentru ele și nu încetăm să credem în cine suntem și în potențialul pe care îl avem.

robert diaconeasa la vorbeste lumea (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Vă aștept cu mare bucurie începând cu data de 4 mai, în fiecare zi, de la ora 11, ca să descoperim LIVE cele mai fierbinți, interesante, amuzante și atipice știri locale și internaționale. Cu un strop de responsabilitate socială, pentru că îmi doresc să învățăm unii de la alții cum să devenim mai buni și cum să facem lumea din jurul nostru un loc un pic mai prietenos”, a spus acesta.

Robert Diaconeasa a lucrat în presă 16 ani

Robert Diaconeasa are o amplă experiență în zona de media, acesta lucrând în presa scrisă de la 16 ani și în televiziune, de la 18. Din 2015, a luat decizia de a-și crea propriul brand digital DaddyCool cu scopul de a le arăta oamenilor că meseria de tată se poate îmbina foarte bine și cu cea de jurnalist/ antreprenor, câtă vreme există un echilibru între ele. Iar din 2016 atenția lui s-a îndreptat spre acțiunile umanitare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI