Avionul lui Zelenski a fost aproape să fie lovit de o dronă în timpul decolării spre Oslo, spune premierul Norvegiei

Comentează
Volodimir Zelenski și soția sa Olena de funeraliile regelui Harald al V-lea Sursa foto: Profimedia

Avionul care îl ducea la Oslo pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost aproape să fie lovit de o dronă, a anunțat premierul Norvegiei, potrivit AFP.

„Avionul său a fost aproape să fie lovit de o dronă în timp ce se pregătea să decoleze din Moldova. Aceasta este realitatea cu care se confruntă”, a declarat prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Stør, citat de NRK.

Premierul Norvegiei nu a oferit alte detalii despre incident.

Președinția Ucrainei confirmă incidentul

O sursă din cadrul Administrației Prezidențiale de la Kiev a oferit pentru AFP o versiune mai nuanțată. Potrivit acesteia, a fost vorba de o alertă din cauza incursiunii unei drone rusești în „spațiul aerian al Republicii Moldova și al României”.

Oficialul ucrainean s-a referit cel mai probabil la drona care s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui din raionul Râșcani, în nord-vestul Republicii Moldova, după ce a survolat cinci județe din România. În timpul incidentului, locuitorii din județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani au primit un mesaj de avertizare RO-Alert, în timp ce Aeroportul Iași și-a suspendat zborurile.

Această sursă a descris drept „exagerată” afirmația că Zelenski ar fi fost pus în pericol de drona rusească.

Volodimir Zelenski a asistat la funeraliile regelui Harald al V-lea

Volodimir Zelenski a zburat marți din Chișinău spre Oslo pentru a participa la înmormântarea regelui Harald al V-lea, care a murit pe 28 august, la vârsta de 89 de ani. Președintele Ucrainei a asistat la funeralii împreună cu soția sa, Olena.

Ajuns la Oslo marți seara, președintele ucrainean a confirmat o întrevedere cu premierul norvegian, dar fără o conferință de presă, din motive de securitate. Zelenski nu a spus nimic despre incidentul din Republica Moldova, dar și-a exprimat speranța ca Ucraina să primească capacități de a doborî dronele și rachetele rusești care o atacă zilnic.

El a mai spus că s-a deplasat la Oslo împreună cu soția sa pentru a-și exprima „recunoştinţa faţă de Norvegia la ceremonia de adio pentru Majestatea Sa regele Harald al V-lea”.

„Ucraina are o nevoie critică de sisteme de apărare antiaeriană şi de alte forme de susţinere militară şi se pregăteşte să înfrunte o iarnă grea”, a subliniat biroul premierului Norvegiei.

Președintele ucrainean a mai fost vizat de drone în timpul unei călătorii cu avionul

Între timp, Volodimir Zelenski a părăsit Norvegia cu destinația Canada.

Volodimir Zelenski s-a mai confruntat cu un incident legat de drone în timpul unui zbor. În decembrie anul trecut, avionul președintelui ucrainean a fost urmărit de patru drone în timp ce se apropia de Dublin, capitala Irlandei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
22:24
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
22:41
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
23:14
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
23:06
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
22:57
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
22:55
Atac masiv cu drone asupra Moscovei în timp ce Putin se întorcea din Turkmenistan. Mai multe avioane din flota prezidențială nu au putut ateriza
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
22:12
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...