Martina Meola, în vârstă de 8 ani, a făcut spectacol pe scena „Românii au talent”, în ediția de vineri seara, 18 februarie. Pentru talentul ei, fetița a primit Golden Buzz din partea lui Smiley și Pavel Bartoș, care au trimis-o direct în semifinale.
După ce s-a jucat timp de un an cu un pian de jucărie, la 5 ani a primit primul pian electric. A început cursurile de pian intrând întâmplator într-o școală de muzică pe când se plimba cu mama ei.
Talentul ei înseamnă tot. Susține că un singur procent este talentul și 99 de procente reprezintă muncă. A mers la primul concurs când avea 6 ani și a luat locul 1.
Un moment special pentru ea a fost când a cântat prima dată cu orchestra concertul lui Bach în 3 părți. A fost foarte bucuroasă.
Vezi AICI momentul special de la „Românii au talent”.
Dacă ar câștiga, cu banii primiți ar ajuta Școala Muzicală de Artă să facă o scenă mai frumoasă. Ar da bani și pentru Filarmonica Națională din Chișinău. Ar vrea să o construiască din nou, pentru că a ars.
„Ce ne-ai făcut, Martina? Nu-mi dau seama cât de mult realizezi tu cât ești de valoroasă și talentată! Dacă la 8 ani, tu cânți așa… Eu cred că tu ești deasupra întâmplărilor firești care au loc pe scenă și faci parte dintr-o categorie extrem de selectă de fenomene. Azi am avut șansa uriașă de a vedea cu ochii noștri un fenomen, iar fenomenul ăla ești tu!”, a spus Andi la PRO TV.
Mihai Bobonete: „Uluitoare! Efectiv nu se mai mișca nimeni în scaune!”.
Smiley: „E ca și cum te-ai uita la o cometă!”. Smiley și Bartoș au apăsat butonul auriu, iar Martina a izbucnit în lacrimi.