Cine este Vlad Ivaniuc, artistul de muzică populară care a slăbit 30 de kilograme. Interpretul a lucrat ca agent de pază

 3 comentarii
Arhiva foto

La numai 30 ani, Vlad Ivaniuc este interpretul care a trecut de la XXL la S, topind 30 de kilograme prin ambiție și disciplină și care ulterior s-a apucat de cântat folclor, pentru celebrarea noii etape din viața sa.

Deși a trebuit să muncească din greu toată viața, Vlad consideră că, în sfârșit, se văd și rezultate. Povestea sa este una emoționantă. Artistul lucra ca agent de pază și în trecut se lupta cu complexele și nemulțumirile fizice cauzate de kilogramele în plus. Până într-o vară când, uitându-se în oglinda hotelului unde își petrecea vacanța, a realizat că e foarte departe de tot ce își dorea de la viață.

Așa că, pentru a-și recăpăta stima de sine, a început să își schimbe radical stilul de viață și să se dedice cântecului, care i-a fost alinare în momentele grele din viață. A început dieta, a muncit din greu și, după câțiva ani, astăzi a ajuns să resimtă și iubirea publicului.

„Sunt un om simplu, cu frică de Dumnezeu, optimist și pozitiv. Împart zilnic zâmbete și nu las nicio zi să treacă fără să râd. Sunt un visător muncitor, trebuie să muncesc din greu pentru orice îmi doresc. Iar momentan îmi doresc să fac din nou iubit folclorul românesc”, ne-a mărturisit Vlad.

Cum a scăpat de cele 30 de kilograme

Artistul este o adevărată inspirație pentru cei care se luptă cu obezitatea, el reușind să slăbească 30 de kilograme. Cum a reușit?

„Nu există nicio rețetă magică de slăbit, doar disciplină, sport și atenție sporită la alimentație. Și sacrificiu, bineînțeles! Spre exemplu, în timp ce tot orașul era la club în weekenduri, eu îmi găteam mâncare sănătoasă acasă. Am rezistat eroic tachinărilor prietenilor, când mă vedeau mâncând din caserolă orezul cu piept de pui și broccoli pregătit de acasă.

Nimeni nu a crezut că e posibilă transformarea mea, nici măcar părinții și toți încercau să mă deturneze de la programul meu draconic cu două ore de sport pe zi, mai ales de sărbători. Dar eu aveam un vis, știam cum vreau să mă transform și eram dispus să adorm flămând pentru visul meu. Cei din jur mă considerau un visător nebun, iar eu mă simțeam fericit în fiecare zi în care vedeam schimbarea în oglindă”.

Totodată, tânărul artist consideră că dacă vrei ceva cu adevărat, poți, dacă muncești suficient de mult pentru visul tău. Pe rețelele de socializare unde e activ, Vlad promovează nu doar folclorul, ci și sportul și alimentația sănătoasă, fiind un exemplu pozitiv pentru tinerii din ziua de azi.

„Încurajez pe toată lumea să se apuce de sport, indiferent care este acesta. O minte sănătoasă se reflectă mai bine într-un corp frumos și sănătos!”, ne-a spus acesta.

Vlad s-a făcut remarcat mai ales după colaborările de succes cu Petrică Nicoară și Ghiță Olaru. Printre planurile sale se numără și participarea la emisiuni televizate cu profil muzical, căci adoră să fie în lumina reflectoarelor și să facă oamenii să se simtă bine pe muzica lui.

„Mi-aș dori, de asemenea, să fac parte dintr-o producție cinematografică, să fiu un fel de Vin Diesel al folclorului sau măcar să asigur o parte din coloana sonoră a unui film românesc. Muzica și reflectoarele sunt acum parte din viața mea de zi cu zi. Sunt fericit când cânt, indiferent unde și pentru cine!”, spune acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    N3gry90 08.11.2023, 13:58

    N-am auzit niciodata de acest om

  • Avatar comentarii

    Mada21 08.11.2023, 15:21

    Bravo lui, cu toate că nu știu cine este.

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 09.11.2023, 10:29

    Felicitari pentru reusita dar nu sriu cine este ?

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!