Claudia Pătrășcanu a depus o acțiune prin care solicită plata pensiei alimentare restante, aferente perioadei de la momentul divorțului până în prezent. Suma reclamată se ridică la aproximativ 125.000 de euro. Drept răspuns, Gabi Bădălău a deschis un nou proces împotriva Claudiei și, controversat, împotriva celor doi copii ai lor, cerând anularea executării silite.

Declarațiile făcute de avocata lui Gabi Bădălău

La termenul de ieri, ambele părți au fost prezente în sala de judecată, însoțite de echipele juridice. Deși cei doi foști parteneri nu au dorit să ofere declarații jurnaliștilor după ședință, avocata lui Gabi Bădălău a oferit detalii despre stadiul procesului. Potrivit acesteia, solicitarea de executare silită a fost suspendată, urmând ca o hotărâre oficială să fie emisă în luna septembrie.

„Legea spune așa: Părinții sunt obligați în solidar să plătească pentru creșterea copiilor. Unde este solidaritatea doamnei Pătrășcanu, făcând această executare, cât timp ea 3 ani a acceptat banii pe care domnul Bădălău i-a transmis? Oare cineva din țară știe dacă ea muncește sau nu muncește? Știe cineva dacă are sau nu bani? (…) Suspendarea înseamnă că noi oprim orice cerere de executare. Cred că își vorbesc doar pe WhatsApp. Nu cred că au dialoguri telefonice sau ample, complexe”, a spus avocata Nora Drulea în emisiunea „Un Show Păcătos”.

Gabi Badalau la tribunalIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Reacția dură a Claudiei Pătrășcanu la decizia fostului soț de a-i da în judecată pe copii

Decizia lui Gabi Bădălău de a introduce în proces, alături de Claudia, și pe cei doi copii minori ai lor, a stârnit reacții vehemente în spațiul public. Gestul său a venit după ce instanța l-a obligat să plătească retroactiv pensia alimentară, în cuantum de circa 125.000 de euro, pentru perioada care începe din noiembrie 2022.

Pentru a contesta această obligație, Bădălău a inițiat un dosar nou, în care i-a trecut ca pârâți inclusiv pe copiii minori. Claudia Pătrășcanu a condamnat public acest demers, numindu-l lipsit de umanitate și profund inacceptabil din punct de vedere moral.

„Ce părinte poți fi, în condițiile în care ajungi să-ți dai propriii copii minori în judecată? Ce om poți fi tu, ce părinte, când ajungi în acest hal? Nu a fost suficient că i-ai dat afară din casă? Acum îi dai și în judecată, la vârste de 8 și 10 ani? Asta arată tot despre tine, ce om ești în fața lui Dumnezeu. Asta arată, în fața lui Dumnezeu, ce om ești tu, ce părinte ești tu. Este o rușine umană, în fața lui Dumnezeu, nu în fața oamenilor”, a spus artista pentru Spynews.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.