Aflat în comă de mai bine de zece zile, incapabil să comunice cu exteriorul, Gabriel Cotabiţă a fost contactat la nivel spiritual printr-o metodă paranormală, pe cât de contestată de unii, pe atât de folosită de alţii. Doi bioenergoterapeuţi l-au căutat în planul astral cu puterea minţii. După “întâlnirea” cu artistul menţinut în viaţă doar de aparate, Nicoleta M. susţine că acesta nu vrea să se mai întoarcă la viaţa pământeană. “Este un spirit puternic, evoluat, cu multe reîncarnări şi care şi-a încheiat misiunea pe pământ. A avut pe parcursul vieţii vise premonitorii şi experienţe extrasenzoriale. Când am încercat să mă conectez la corpul lui energetic, am simţit imediat dorinţa lui de a pleca din această lume. Cotabiţă şi-a încheiat misiunea aici şi nu mai vrea să se întoarcă. La nivel energetic, el şi-a pregătit plecarea de ceva vreme. Am simţit un spirit împăcat cu ceea ce a făcut aici”, susţine bioenergoterapeuta.

Îi trebuie motive foarte puternice ca să revină

Mai mult, aceasta ar fi recepţionat un mesaj venit din partea lui Cotabiţă. Unul devastator pentru apropiaţi. “Mi-a transmis: «De ce mă ţineţi aici? Nu înţelegeţi că eu am plecat deja şi nu mai vreau să mă întorc?». Este un mesaj clar şi fără tăgadă. Este o diferenţă mare vibraţională între corpul său astral şi lumea din jurul lui”, susţine Nicoleta M. La aceeaşi concluzie a ajuns şi un alt specialist, Veaceslav C, un bioenergoterapeut din Chişinău, care a acceptat şi el să intre în legătură astrală cu Gabriel Cotabiţă. “S-a produs deja separarea dintre corpul astral şi corpul fizic. Trebuie să aibă motive foarte puternice ca să-şi dorească să mai revină în corpul său fizic. Poate să revină, dar nu mi se pare că şi-ar dori acest fapt”, a spus, pentru Libertatea, Veaceslav C.

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Horoscop 21 ianuarie 2021. Scorpionii sunt prinși în propriile ițe și trebuie să-și respecte angajamentele
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2021. Scorpionii sunt prinși în propriile ițe și trebuie să-și respecte angajamentele
Cine este tânărul de 19 ani ucis în fața unei săli de fitness din Capitală. Detalii șocante din dosarul crimei
Știrileprotv.ro
Cine este tânărul de 19 ani ucis în fața unei săli de fitness din Capitală. Detalii șocante din dosarul crimei
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)