Oprirea bruscă a lui Connect-R în faţa şcolii generale a avut un scop precis: s-a interesat dacă mai profesează învăţătoarea sa, pensionată de mulţi ani. Iar întâlnirea cu cea care i-a pus pentru prima oară creionul în mână a fost una cât se poate de emoţionantă. “Când am ajuns la şcoală, timp de 15 minute am stat şi mi-am amintit tot ce făceam. Apoi m-a recunoscut un domn şi m-a rugat să vin să le vorbesc şi să le cânt elevilor la serbarea de sfârşit de an. Nu puteam rata acest moment, m-am prezentat acolo, iar profesorii mi-au făcut, la rândul lor, o imensă surpriză. Au adus-o pe învăţătoarea mea, doamna Marin Constanţa. M-am bucurat foarte tare. Mi-a povestit că eram un elev timid, foarte bun la muzică, eu eram cel care interpretam cântecele la sfârşit de an şcolar şi că la engleză aveam un accent foarte bun.
A primit diplomă de onoare
La opt ani ştiam să număr până la o sută, învăţasem de la tatăl meu. Eram bun şi la română, dar matematica nu mi-a plăcut niciodată. Acum câteva zile, când m-am reîntors la şcoală, am primit şi o diplomă de excelenţă pentru un artist complex şi un om frumos, care i-a făcut fericiţi pe elevi şi pe profesori”, a povestit artistul pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.