Înlăturarea soţiei lui Vlad Enăchescu s-a vehiculat intens în ultimele zile, iar Sorin Burtea, reprezentantul salariaţilor în Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, a confirmat că are în vedere schimbarea Danielei Enăchescu de la Emisiuni şi Transmisiuni Sportive TVR.
„N-am să las lucrurile aşa cum sunt acum. Şi-a dat Cosmin Cernat demisia de la Departamentul Sport – şi acolo sunt profesionişti de înaltă clasă care, practic, ar merita ei să fie şefi, nu să o ţii în funcţie pe una care este fina lu’ naşu’. Deocamdată, aceasta nu e o superprioritate, pentru că au fost de rezolvat lucruri mult mai grave, dar, sigur, şi ea va plăti cât de curând. Comisia de renegociere a contractului dintre TVR şi Romtelecom a luat primele măsuri, iar discuţiile continuă”, a declarat Sorin Burtea pentru Ring.
Întrebat dacă TVR va concedia angajaţi în acest an, Sorin Burtea a confirmat: „Da, bineînţeles că se vor face restructurări. Am în vedere un astfel de proces care să prevadă dispariţia a cel puţin 40-50% din şefi. Am propus deja asta în CA, toată lumea a fost de acord şi aceasta va fi prima chestiune pusă pe tapet. Aceşti şefi au lefuri exorbitante şi tot felul de secretare şi de consilieri care trebuie să dispară cu toţii din schemă. Restructurarea nu presupune neapărat concedierea, deşi vor fi şi persoane date afară. O parte a acestor şefi vor ocupa alte funcţii remunerate cu salarii normale”.
Citește și: