Cu siguranţă, unul dintre meciurile pe care nu le va uita niciodată este şi cel din 2010, când Corina a plecat la Madrid pentru finala Ligii Campionilor. „Acela a fost şi meciul la care m-am simţit cel mai bine, datorită încărcăturii, mizei, a tribunelor care vibrau, dar şi pentru că eram mândră de ţara mea – nu ajunsese un club românesc în finală, însă tribunele strigau numele unui român: Cristi Chivu”.
Corina Caragea: „O fată frumoasă e efemeră. Eu nu mizez totul pe cartea imaginii!”

Pasiunea ei pentru fotbal i-a adus însă şi amintiri de neuitat, după cum singură a povestit pe protv.ro: „A fost un meci pe care nu o să-l uit niciodată, pentru că, înainte cu un minut de a intra pe stadion, mi-am dat seama că am pierdut biletul. Am avut un şoc şi mă întrebam cât ghinion pot avea, era meciul pe care îl aşteptam de luni întregi. Disperaţi, am început să-l căutăm pe jos, printre picioarele sutelor de oameni care ne împingeau în faţa porţilor stadionului. Printr-un mare noroc, l-am găsit. Era călcat în picioare, zgâriat, dar încă arăta a bilet de intrare. Nu am dus lipsă de aventuri nici în România: eram pe Giuleşti la faimosul scandal “bricheta”, iar de la alt meci am plecat grăbită când au început să zboare scaune în jurul meu”.
Citeşte şi: EXCLUSIV | Băieţi, NU vă faceţi iluzii! Corina Caragea nu s-a despărţit de iubitul ei: „Relaţia merge foarte bine, sunt fericită”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.