Cristina Spătar, în depresie după ce-a fost dată afară din casă. Vrea să-i ceară o pensie alimentară mai mare fostului soț

Comentează

Dată afară din vila "conjugală" de fostul soț, Cristina Spătar a ajuns să stea cu chirie într-un apartament mic, cu tot cu copii, iar asta pare s-o fi băgat în depresie. Cântăreața plânge pe la prietene, ca să n-o vadă cei mici cu ochii umflați.

Încă de când a divorțat, la notar, de tatăl copiilor săi, Cristina Spătar și fostul său soț nu au respectat ad literam sentința de divorț, privind programul de vizite și obligația afaceristului privind pensia alimentară a copiilor. Aceasta a fost una mai mult formală, cei doi contribuind în egală măsură la necesitățile minorilor. Au continuat să locuiască sub același acoperiș, în vila omului de afacer. Doar pentru ca Aida și Albert, copiii lor, să aibă amândoi părinții aproape și să nu resimtă profund despărțirea lor.

Arhiva foto

Artista a acceptat toate condițiile puse de fostul soț. Și nu a avut nici o pretenție financiară din partea acestuia. Lucrurile s-au schimbat însă brusc la finalul anului trecut, când vedeta a fost dată afară din casă.

A slăbit de supărare

"Relocată" la două camere, într-un apartament care are la fel de mulți metri pătrați cât avea dormitorul ei odinioară, Cristina a intrat în depresie. Se plânge pe la prietene c-o strâng pereții, că în fața copiilor nu vrea să arate că suferă. A slăbit, de supărare și de griji și tot face socoteli să vadă cum se va descurca financiar.

Cântăreața s-a confesat apropiatelor sale că are de gând să-i ceară fostului soț mărirea pensiei alimentare, care a fost stabilită, după divorț, de comun acord și, de dragul copiilor, va încerca să-l facă să se țină de programul de vizite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Frunze galbene de arțar pe o creangă de copac, cu razele puternice ale soarelui strălucind printre ele pe fundalul unui cer senin de toamnă.
07:41
Vremea se încălzește în România, cu temperaturi de 25 de grade Celsius. Prognoza meteo ANM pentru perioada 18-28 octombrie 2026
Rezultatele loto din 18 octombrie 2026
07:00
Loto 6/49 din 18 octombrie 2026. Report de aproape 3 milioane de euro la 6/49, categoria I
MONDEN
Denis Alibec și Anca Surdu
08:58
Denis Alibec a devenit tată pentru prima dată. Anca Surdu a născut o fetiță
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17 oct.
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
POLITIC
Luca Niculescu si Ilie Bolojan (1)
07:40
Ilie Bolojan și Luca Niculescu semnează azi acordul de susținere a noului Guvern, dar doar până la trecerea bugetului
Ilie Bolojan alături de Mircea Abrudean și Gabriel Andronache, la sediul PNL din Modrogan. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
17 oct.
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
Ultimele știri
09:34
Turnul istoric de 43 de metri al Primăriei din Limoges, veche de 143 de ani, s-a prăbușit în flăcări în timpul revoltelor din Franța / VIDEO
09:33
Rareș Cojoc, vacanță în Mauritius cu iubita și cei trei copii. Ce imagini au publicat el și Claudia Dumitru
09:15
Un împrumut de 36.000 euro s-a transformat într-o datorie uriașă de peste 310.000 euro, în București
09:14
În 1996, a început să caute comori pe o plajă. În 21 de ani a strâns 870 de monede de aur și argint și un lacăt al cărui cod nu a fost descifrat niciodată: „Strălucea ca soarele în mâna mea”
TRENDING
17 oct.
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
17 oct.
Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, trimis la CNAIR să verifice DN71 Bâldana - Târgoviște
17 oct.
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
horoscopul zilei de astăzi 18 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
17 oct.
Horoscop 18 octombrie 2026. Săgetătorii pot primi o veste importantă de la un prieten sau de la un protector de-al lor
Ce preferă românii când își aleg vacanțele de iarnă. Foto: magnific.com
Analiză
17 oct.
Vacanța de iarnă se reinventează: românii caută experiențe spectaculoase, dincolo de clasicele târguri de Crăciun
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
17 oct.
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
17 oct.
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Gheorghe Vasile Hogas din satul Spiesti, Neamt. Sursa foto: Vlad Chirea
ExclusivReportaj
07:15
Bătrânul de la marginea lumii. Mesaj pentru politicieni: „Ce mănânci tu, aşa şi ceilalţi. Noi am fost 14 copii, ce-o mâncat tata, ne-o dat şi nouă, nu că el a mâncat carnea şi noi borşul”
Imagine cu caracter ilustrativ cu un avion F-16 în misiune aeriană. Foto: Getty Images
17 oct.
Mesajul șefului Statului Major după ce două drone rusești tip Geran au fost doborâte în 4 minute de piloții români de F-16 deasupra Mării Negre
Florin Manole este propunerea PSD pentru Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu. Foto: Hepta
17 oct.
Majorarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani, prioritățile lui Florin Manole, propus de PSD la Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu
Două aeronave de luptă F-16 în zbor
17 oct.
Două drone de tip Geran au fost doborâte deasupra Mării Negre de piloții români de F-16
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!