Dan Capatos a povestit în emisiunea „Dosarele VIP”, de la Antena Stars, cum au ajuns Adelina Chivu și fostul căpitan al Naționalei să formeze un cuplu. „Scânteia” dintre ei s-ar fi aprins la o petrecere unde participa și frumoasa brunetă și la care a luat parte și Cristi. Cu toate că nu prea-l plăcea pe fotbalist, Adelina, care îi fusese caracterizată în cuvinte extrem de frumoase jucătorului de către un amic, a acceptat să îl cunoască.
„Eram coleg cu ea pe atunci. Și i-am zis ‘Uite, mă, vine şi Cristi!’. Marius Kalmar, care era prieten cu el îi spunea că ‘Uite, mă, vine şi Adelina. E o fată mişto!’. Şi eu tot insistam, dar ea zicea că nu îl place. Noi tot glumeam pe seama asta. ‘Du-te, mă, că eşti fată tânără, frumoasă, poate pune băiatul ochii pe tine’. Și aşa au ajuns mai târziu să formeze o familie atât de frumoasă”, a povestit Capatos la emisiunea „Dsoarele VIP”, de la Antena Stars.
Fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal a României, Cristian Chivu, s-a căsătorit religios cu Adelina Elisei, în 2008, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Ştirbey, naşi fiind Victor şi Manuela Becali. Ce doi au împreună doi copii, Natalia, în vârstă de 6 ani, și Anastasia, de 4 ani.
 

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Observatornews.ro
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Exclusiv. Vlad Voiculescu face dezvăluiri șocante: „Am primit mai multe amenințări cu moartea”
Știrileprotv.ro
Exclusiv. Vlad Voiculescu face dezvăluiri șocante: „Am primit mai multe amenințări cu moartea”
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Telekomsport
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)