Maria Constantin are 34 de ani, iar în ultima perioadă, artista a slăbit vizibil, urmând o dietă pe care le-a împărtășit-o tuturor. În urmă cu mai mulți ani, vedeta avea câteva kilograme în plus, însă sportul și alimentația sănătoasă au dat rezultate.
„Dimineața îmi fac un mic dejun copios, cu pâine prăjită, ou ochi prăjit, avocado. La prânz sunt înnebunită după supele cremă.
Prefer supa cremă de ciuperci, care se prepară rapid și este și sănătoasă. Iar cina încerc să fie mai slab calorică. Și optez pentru o salată de spanac, cu bucățele de brânză slabă, nuci, rodie, semințe.
În general îmi plac legumele. Și mai consum pește foarte mult. În topul preferințelor se află somonul", a spus cântăreața de muzică populară Maria Constantin, potrivit Click.
Maria Constantin a anunțat că amână nunta cu Robert Stoica. Artista a primit inelul de logodnă, însă va mai dura până când va ajunge în fața altarului. Vedeta se află deja la a treia căsătorie și speră că de această dată să fie cu noroc.
„Momentan nu ne gândim la nuntă, pentru că iată este perioada asta. Săptămâna aceasta trebuia să am spectacol la Constanța și s-a anulat.
Nu aș putea să programez ceva dacă nu am singuranța că se va ține. Eu sunt, oricum, omul momentului. Poate că o să vă anunț așa, cu o lună de zile înainte, pac, gata, mă mărit”, a declarat Maria Constantin, pentru Click!.