Trupul neînsuflețit era prăbușit în marchiza casei – o încăpere de genul unui antreu, de mici dimensiuni și destul de întunecoasă. În primă fază, din cauza întunericului, salvatorii nu au știut exact cu ce situație se confruntă așa că primul mesaj transmis de echipaj la bază a fost că vor fi începute manevrele de resuscitare.

Imediat după, au aprins luminile și au mutat-o în prima cameră, asezând-o pe pat. Atunci a fost transmis și al doilea mesaj, acela că trupul neînsuflețit prezenta deja rigiditate, semn că actrița era moartă de mai multe ore.

Stela Popescu era îmbrăcată în haine de casă, respectiv pantaloni de trening, bluză, papuci. Căzuse pe spate. Televizorul mergea și lângă actriță nu se afla nici telefonul, nici un alt obiect. E de presupus că AVC-ul (accidentul vascular cerebral)  – care s-a dovedit a fi fost cauza morții, se produsese deja cu niște ore, chiar la nivel de o zi, în urmă. În această situație, actrița avea, cu siguranță dureri mari de cap, amețeli și o stare de slăbiciune. E de presupus că Stela Popescu se pregătea să iasă din casă pentru a cere ajutor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO

Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați

Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI