BAMBI

Raluca şi Denisa au devenit celebre participând la emisiuni pentru copii şi cântând în coruri cunoscute. La mijlocul anilor ’90 au intrat şi în trupa celor de la Abracadabra, unde Denisa prezenta ştirile Pro Tv Junior, iar împreună cu sora ei cânta melodii foarte apreciate de copii.
Prima melodie lansată de trupa lor, Bambi, a avut un succes uriaş, însă cu timpul au devenit cunoscute mai puţin pentru muzica lor şi mai mult pentru scandalurile în care au fost implicate.

DANA ROGOZ

Fetiţa veselă din trecut a devenit o femeie sexy, care apare mereu în rubrica „cea mai bine îmbrăcată” a publicaţiilor româneşti.
Dana Rogoz nu învăţase încă să scrie când a devenit vedetă, mai întâi alături de grupul Minisong, iar apoi la Pro Tv, unde a devenit cu adevărat cunoscută. Cine nu îşi mai aminteşte de Ambramburica, de la Abracadabra? Deşi în copilărie a urcat pe scenă pentru prima data ca să cânte, până la urmă a ales cariera de actriţă.

ALINA SORESCU

Alina a debutat în show biz datorită prezenţei în grupul Minisong, apoi a început o carieră ca solistă. Abia intrase în adolescenţă când deja era o vedetă.
După 2000 a început să lucreze şi în televiziune, prezentând mai multe emisiuni la TVR şi Kanal D. În prezent, Alina Sorescu este căsătorită cu Alexandru Ciucu şi în ce priveşte cariera muzicală a intrat într-un con de umbră.

Citeşte articolul în întregime pe Unica.ro!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.