Cum arată filmul mexican unde casa de producție a lui Mungiu a încercat să adauge neorealism românesc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Coproducția minoritar românească „La civil”, debutul în lungmetrajul de ficțiune al cineastei belgiene de origine română și regizoare Teodora Ana Mihai, care a avut premiera pe 9 iulie, mi s-a părut mai puțin împlinit decât promiteau premisele lui, deși nu este nereușit.
Cuprins:
Filmul e povestea unei femei din nordul Mexicului care încearcă să-și recupereze fiica adolescentă răpită de unul din cartelurile care terorizează zona și a fost realizat pe baza unei documentări amănunțite, după cum a spus autoarea pe scenă.
„E un film care mi-e foarte drag pe un subiect din păcate actual și pentru care am făcut investigații timp de doi ani și jumătate”, a spus Teodora Ana Mihai, care era cunoscută până acum ca regizor de documentar, mai ales pentru „Waiting for August” (2014).
În „Waiting for August”, o adolescentă din Bacău își crește singură frații mai mici, pentru că mama e la muncă în Italia.
„La civil”, o coproducție între compania belgiană One for the Road, frații Dardenne prin compania lor belgiană Les Films du Fleuve, Cristian Mungiu prin Mobra Films și cineastul mexican Michel Franco prin Teorema Films, împrumută ceva de la producătorii săi, din neorealismul lor și al cinemaului românesc recent.
Se simte vibrația filmului românesc poate și pentru că a fost filmat de Marius Panduru mai ales în plan-secvență, cu aparatul de filmat urmărind-o din mers pe mamă (Arcelia Ramirez) și rămânând în prim-plan pe fața ei să culeagă cele mai mărunte reacții când se oprește din goana ei.
Dar scenariul pe care Teodora Ana Mihai l-a scris împreună cu Habacuc Antonio De Rosario nu are tăietura unui scenariu de film românesc foarte bun, unde există o rigurozitate ce dă ritm poveștii și evacuează timpii morți. Probabil nici nu putea avea, din moment ce mama nu reușește să afle, după ce a plătit recompensa, dacă a dat banii cui trebuia și nici dacă fata ei mai trăiește.
Când femeia ia locul masculului alfa inexistent
„La civil” e un „revenge movie” atipic, pentru că nu-l identifică pe cel care trebuie pedepsit, dar care e îmbibat de specificul zonei, de nesiguranța vieții de zi cu zi și de violența care se transmite ca un virus și pe care o preia și eroina.
În același timp, filmul observă procesul prin care o femeie poate prelua prerogativele unui bărbat, atunci când partea masculină din familie e slabă.
Când fata e răpită, soția cere ajutorul soțului care trăia cu o femeie mult mai tânără. Amanta îl pune pe liber (își dăduse toți banii ca recompensă pentru eliberarea fetei), iar el încearcă să-și recucerească soția, dar aceasta, datorită investigației pe care o pornește, devine tot mai independentă și mai rezistentă. Dacă la începutul filmului se lasă machiată de fiică, pe parcurs înlocuiește fusta cu pantalonii, se tunde și îl scoate definitiv pe soț din cartea de imobil.
Teodora Ana Mihai reușește, în general, să țină în mână o poveste dificilă mai ales pentru cineva venit din altă zonă geografică, dar sunt momente când atenția ei slăbește sau nu e antrenată.
Detaliile lumii prin retina documentaristului
Așa se întâmplă la nuanțele din jocul actorilor sau din evoluția lor emoțională (de înțeles pentru cineva care a făcut până acum documentar) și mai ales finalul tăiat care i-a făcut pe unii spectatori să scoată sunete dezaprobatoare, dar care era în intenție cea mai bună soluție.
Ce îi reușește, în schimb, vine din talentul de documentarist și ține de descrierea mediului cu instrumentele unui film de ficțiune. Juriul, prezidat de Andrea Arnold și din care mai fac parte regizoarea algeriană Mounia Meddour, actrița franceză Elsa Zylberstein, regizorul argentinian Daniel Burman și regizorul american Michael Covino, ar putea premia acest film și pentru maniera feministă în care tratează o realitate socială dificilă.
Trailer:
https://www.youtube.com/watch?v=JhQTP8eZe1Y
