Lidia Buble a fost invitată astăzi în cadrul matinalului de la Antena 1, unde și-a lansat cel mai recent videoclip. Artista i-a acordat un interviu lui Florin Ristei, iar fostul iubit al acesteia a preferat să stea departe de cei doi.
Discuția a început între Lidia și colegul ei de breaslă Florin Ristei. Tot astăzi, Lidia și-a lansat și canalul ei de YouTube.
„Ăsta e primul nostru interviu la emisiunea asta. Mi-am făcut canal de YouTube, am pus piesa acolo.
Să apăsați pe clopoțel ca să fiți anunțați de fiecare dată când o să postez hrană pentru suflet. Când zice ridică-mă de jos, mă ia capul. În rest, am făcut bine, foarte bine”, a răspuns solista.
La un moment dat, Lidia Buble a observat că Răzvan stătea la distanță, pe canapea. L-a salutat, apoi Florin l-a invitat să participe la interviu. Cu toate că a încercat să facă o glumă, fanii celor doi au considerat că Răzvan și-a ignorat fosta iubită.
„Îi mulțumesc lui Răzvan. Bună!’, l-a salutat Lidia Buble pe
fostul partener.
„Hai, Răzvan, te invităm aici!’, l-a îndemnat Ristei.
„Nu, merci, să facă el. Are și restaurant mai nou”, a replicat Răzvan Simion, refuzând invitația.